Franța sprijină parcursul european al Republicii Moldova

IMG_0133

Despre aceasta au anunțat deputații Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale a Republicii Franceze la întrevederea de astăzi cu Prim-ministrul Iurie Leancă.

„Ne dorim un dialog mai activ cu Parisul. Republica Moldova este o țară francofonă. Vom avea de câștigat reciproc dacă vom intensifica relațiile bilaterale”, a menționat Premierul.

Oficialii au vorbit despre situația politică și economică din Moldova, dar și despre vectorul european al țării noastre. Iurie Leancă a menționat rezultatele obținute de Guvern după realizarea reformelor: creșterea economică de 8,9% pe parcursul anului trecut, obținerea regimului liberalizat de vize în spațiul Schengen, diversificarea resurselor energetice etc. Totodată, Iurie Leancă a reiterat că obiectivele Executivului sunt reforma justiției, combaterea corupției și crearea locurilor de muncă.

Membrii delegației au declarat că sprijină parcursul european al țării noastre și au optat pentru avansarea agendei europene a Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic.

Deputații francezi se află în Republica Moldova în perioada 14 – 16 aprilie, timp în care vor avea întrevederi cu conducerea țării. Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale a Republicii Franceze numără 17 deputați.

moldova24.info, cu referire la gov.md

You may also like

Comments are closed.

By