Senatul american spionat de către CIA

senat-1352416092

CIA este vizată de o anchetă internă pentru că ar fi spionat colaboratori ai Senatului în timp ce aceştia anchetau asupra programului secret şi controversat privind „tehnicile dure de interogare”, a confirmat senatoarea democrată Dianne Feinstein.

Ppreşedinta Comisiei pentru Informaţii a confirmat că Inspecţia generală a CIA a deschis o anchetă, deschisă după ce aleşi americani s-au plâns că unii dintre colaboratorii lor care anchetau asupra programului secret şi controversat privind „tehnicile dure de interogare” au fost supravegheaţi de CIA.

CIA a reuşit să pătrundă în reţeaua informatică a Senatului ce era utilizată de aceşti colaboratori în vederea redactării unui raport pe care Comisia l-a aprobat într-o şedinţă cu uşile închise în decembrie 2012.

Potrivit acestui raport confidenţial – de 6.000 de pagini şi rodul a trei ani şi jumătate de anchete -, tehnicile dure de interogare, precum simularea înecului, nu au condus la informaţii care să permită localizarea lui Osama Ben Laden, ucis în 2011, în Pakistan. Raportul nu a fost declasificat până în prezent.

Dezvăluirile cu privire la supravegherea acestui personal de către CIA au loc în contextul creşterii tensiunilor între serviciile de informaţii şi Comisie, care are dreptul constituţional de a le cere socoteală.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By