Procuror din Nisporeni, pe banca acuzaţilor

judecata

Procuratura Anticorupţie a trimis în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a unui procuror din Procuratura raionului Nisporeni, reţinut luna trecută pentru corupere pasivă.

Urmărirea penală pe numele acestuia a fost declanşată de Procurorul General, Corneliu Gurin în baza plîngerii depuse de un cetăţean care reclama că procurorul i-a pretins suma de 1000 euro pentru a înceta o cauză penală. Operaţiunea de reţinere a învinuitului a fost realizată pe 7 februarie de Procuratura Anticorupţie în comun cu Serviciul securitate internă şi combaterea corupţiei a MAI, în faţa sediului Procuraturii din Nisporeni, imediat după primirea banilor estorcaţi.

Actualmente, acesta se află în stare de arest, iar Consiliul Superior al Procurorilor l-a suspendat provizoriu din funcţie.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cauza penală a fost expediată pentru examinare Judecătoriei raionului Nisporeni. Concomitent, pentru a asigura caracterul obiectiv, operativ şi imparţial în cadrul examinării respectivei cauze penale, Procurorul General, Corneliu Gurin a înaintat Curţii Supreme de Justiţie un demers cu solicitarea de a strămuta examinarea acestei cauze penale către o altă instanţă de judecată de acelaşi nivel.

Acesta este deja al treilea procuror, reţinut de la începutul anului curent pentru acte de corupţie, după ce în ianuarie alţi doi procurori, unul din Ocniţa, iar celălalt din Floreşti, au fost documentaţi cu 400 euro şi, respectiv, 2 000 lei, sume pretinse de la cetăţeni pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege.

Acum o lună Procuratura Anticorupţie a trimis în instanţa de judecată dosarul de învinuire a procurorului din Ocniţa, urmînd ca în scurt timp şi procurorul din Floreşti să compară în faţa legii. Toţi trei procurori au fost suspendaţi provizoriu din funcţii de Consiliul Superior al Procurorilor, fiind cercetaţi în stare de arest.

moldova24.info Serviciul de presă al Procuraturii Generale

You may also like

Comments are closed.

By