Parlamentul a adoptat o DECLARAŢIE privind situaţia din Ucraina. Liberalii: Este întârziată, modestă şi evazivă (TEXTUL DECLARAŢIEI)

parlament2

Legislativul a adoptat, astăzi, o declaraţie care reflectă poziţia oficială a Moldovei cu privire la situaţia din Ucraina. Conform textului, Parlamentul RM îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu evoluţiile din Ucraina şi se declară solidari cu actuala guvernare de la Kiev. Totodată, în declaraţie se face apel către organismele internaţionale să intervină pentru a nu permite amplificarea tensiunilor în ţara vecină.

Textul documentului a fost comentat aprins de către deputaţi. Potrivit liberalilor, declaraţia este întârziată, modestă şi evazivă. La rândul lor, comuniştii sunt de părerea că declaraţia nu va fi de mare folos Ucrainei. Artur Reşetnicov a menţionat că textul conţine inexactităţi şi că a fost inspirat după vizita recentă a preşedintelui Parlamentului, Igor Corman în Statele Unite.

„Am fost în alte ţări să văd dacă nu sunt de alde voi”, a spus Corman adresându-se comuniştilor.

Într-un final, comuniştii au părăsit sala de şedinţe înainte ca proiectul de hotărâre să fie aprobat.

„Nu aveți dreptul moral să vorbiți despre integritate teritorială a Ucrainei și să susțineți acțiunile criminale de la Kiev. Fracțiunea Partidului Comuniștilor, părăsește, in corpore ședința plenară și fiți atenți că nu aveți cvorum”, a declarat deputatul comunist Grigore Petrenco.

După o pauză de 20 de minute, declaraţia a fost adoptată de 51 de deputaţi, prezenţi în sală.

Vedeţi mai jos textul declaraţiei:

declaratie

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By