O nouă schemă marca „Work & Travel”: Spălare de bani de 6 milioane de dolari

schem_wt_sua_spcsb1

Ofiţerii Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, în comun cu Procuratura Anticorupţie şi serviciile similare din SUA, au deconspirat o schemă de spălare a banilor în proporţii deosebit de mari utilizată de către o societate autohtonă, lider în programe „Work & Travel” din R. Moldova. În perioada anilor 2010 – 2013 cetăţenii Republicii Moldova, care au participat la programul „Work and Travel” prin intermediul societăţii respective, ar fi transferat în conturile unei companii „off-shore” mijloace băneşti în sumă totală de peste 6 milioane dolari SUA, fiind prejudiciat bugetul de stat cu circa 15 milioane de lei.

Astfel, în cadrul investigaţiilor efectuate de SPCSB, s-a constatat că societatea autohtonă facilita participarea studenţilor la programul „Work and Travel”, prin acordarea asistenţei în vederea stabilirii contactelor cu angajatorii, pregătirii actelor necesare pentru obţinerea vizei şi în final deplasarea în SUA.

Respectiv, achitarea pentru serviciile acordate nu era efectuată în favoarea societăţii autohtone de către studenţi, ci în adresa unei societăţi înregistrate în zona off-shore, care „de facto” era gestionată de către administratorul companiei din Republica Moldova.

Ulterior, mijloacele băneşti acumulate în contul companiei „off-shore” erau gestionate de către factori de decizie din cadrul societăţii autohtone: o parte era redistribuită pentru achitarea salariilor reale angajaţilor companiei (500 – 2500 USD), iar altă parte intra pe conturile personale ale factorilor de decizie deţinute în instituţiile bancare autohtone şi din străinătate, bani utilizaţi pentru procurarea autoturismelor de lux, imobilelor, etc.

CNA, împreună cu procurorii, au desfăşurat mai multe percheziţii, inclusiv la sediul societăţii moldoveneşti. În cadrul acestora, au fost depistate dispozitive tehnice, prin intermediul cărora erau gestionate de la distanţă conturile companiei „off-shore”, documente de înregistrare şi ştampile ale nerezidentului respectiv, care erau aplicate pe actele perfectate din numele acesteia, precum şi carduri bancare ale angajaţilor companiei, utilizate pentru primirea salariului neimpozitat.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pe faptul spălării banilor în proporţii deosebit de mari. În prezent, CNA conlucrează cu serviciile similare din Statele Unite pentru fortificarea bazei probatorii pe cazul dat.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By