O femeie a încercat să trimită 16 mii de țigarete în Italia, dar a fost deconspirată

tigari

Colaboratorii postului vamal Aeroport au curmat o tentativă de scoatere ilicită a 16 mii țigarete cu timbre de accize a Republicii Moldova, care erau pregătite pentru decolare spre Italia.

Astfel, în baza unor indicatori de risc precum și a controlului vamal efectuat asupra rutei aeriene a companiei Wizz-Air, Chișinău-Roma, colaboratorii vamali au depistat în bagajele unei femei, în vîrstă de 36 de ani, 16 mii de țigarete în asortiment.

Profitînd de faptul că era însoțită de cei trei copii cu vîrste cuprinse între 3 și 7 ani, femeia a camuflat țigările printre lucrurile personale, fiind ferm convinsă că, astfel, nu va da de bănuit colaboratorilor vamali.

Mai mult, potrivit explicațiilor acesteia, în urma comercializării produselor de tutungerie pe piața neagră din Italia, moldoveanca în vîrstă de 36 de ani, urma să obțină un profit de pînă la 2700 de euro.

Pe acest caz, colaboratorii postului vamal Aeroport au întocmit un proces-verbal, în conformitate cu art.287, al. 10 – Cod Contravențional al RM, care prevede o amendă de pînă la 3 mii lei și confiscarea produselor de tutungerie.

Imediat după achitarea amenzii, femeia și cei trei copii ai săi și-au continuat cu succes zborul.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By