LIVE: PUTIN DESPRE ANEXAREA CRIMEEI. Referendumul din Crimeea s-a desfăşurat ÎN CONFORMITATE CU NORMELE DE DREPT INTERNAŢIONAL(UPDATE)

BRITAIN-G8-SUMMIT

Declaraţiile sunt făcute de către preşedintele rus, Vladimir Putin în faţa deputaţilor Dumei de Stat, membrilor Consiliului Federaţiei, guvernatorilor regiunilor ruseşti şi a reprezentanţilor societăţii civile în legătură cu apelul Republicii Crimeea şi a oraşului Sevastopol referitor la primirea în componenţa Federaţiei Ruse.

Mesajul lui Vladimir Putin:

UPDATE: Referendumul din Crimeea s-a desfăşurat în conformitate cu normele de drept internaţional.

UPDATE: Pentru a înţelege de ce a fost făcută o astfel de alegere trebuie să cunoşti istoria. Tătarii din Crimeea au avut o istorie grea, dar s-au întors în Patrie.

UPDATE: Va fi corect ca în Crimeea să se vorbească trei limbi de stat: rusa, ucraineană şi tătară.

UPDATE: Crimeea întotdeauna a făcut parte din Rusia. După Revoluţie, bolşevicii au inclus în Ucraina majoritatea pământurilor din sudul Rusiei, inclusiv Crimeea.

UPDATE: Întotdeauna relaţiile noastre cu Ucraina vor fi prioritare.

UPDATE: Pentru noi, relaţiile cu Ucraina sunt importante, dar contăm pe faptul că Ucraina va fi un partener bun şi va asigura drepturile vorbitorilor de limbă rusă din sud-estul Ucrainei şi din Crimeea.

UPDATE: Maidanul a intrat pe mâna neofasciştilor, naţionaliştilor şi antisemiţilor, care au uzurpat puterea. Nu avem cu cine vorbi în Ucraina. Pentru a intra la un ministru trebuie să ceri permisiune de la oamenii pe Maidan.

UPDATE: Nu am putut să lăsăm Crimeea şi locuitorii ei la ananghie, pentru că ar fi fost o trădare.

UPDATE: Colegii din Europa şi America de Nord ne învinuiesc că încălcăm normele dreptului internaţional. Forţele ruse nu au intrat în Crimeea, acolo forţele erau deja. Noi nu am introdus trupe noi, deşi aveam dreptul.

UPDATE: Ocidentalii spun că diferenţa dintre Crimeea şi Kosovo este că în Kosovo au fost multe victime umane. De ce nu au fost victime în Crimeea? Deoarece împotriva poporului nu poţi lupta cu arma. Şi le mulţumesc militarilor ucraineni că nu au sânge pe mâini. Ce fel de intervenţie a fost în Crimeea, dacă nu sunt pierderi umane şi nu s-a tras niciun foc de armă?

UPDATE: Astăzi, trebuie să lăsam la o parte isteriile. Rusia este o ţară independentă, are interese naţionale care trebuie luate în calcul şi apreciate.

UPDATE: Mă adresez poporului ucrainean. Nu dorim să vă facem niciun rău, am respectat mereu integritatea teritorială a ţării. Nu-i ascultați pe cei care susţin că se vrea ruperea Ucrainei. Noi nu vrem scindarea Ucrainei, nu avem nevoie de acest lucru.

UPDATE: Ucraina a fost invitată să devină membru NATO. Asta ar însemna pericol pentru întreg sudul Rusiei. Noi nu suntem împotriva NATO, suntem împotriva ca NATO să fie lângă gardul Rusiei şi sa facă ordine prin ogradă.

UPDATE: Ne doare sufletul pentru ce se întâmplă în Ucraina. Suntem un popor. Kievul este mama oraşelor ruseşti. Dorim prietenie cu Ucraina.

UPDATE: Unii politiceni din Occident ne ameninţă cu înrăutăţirea situaţiei interne. Am vrea să ştim ce înseamnă aceasta? Că va lucra coloana a cincea? Noi dorim pace şi dorim relaţii de bună vecinătate. Îi înţeleg pe oamenii din Crimeii care pus întrebarea la referendum dacă Crimeea să fie cu Rusia sau cu Ucraina. Referendumul din Crimeea a fost unul deschis şi cinstit. Locuitorii din Crimeea vor să fie cu Rusia.

UPDATE: Cer să fie adoptate două legi noi, care să facă Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol părţi ale Federaţiei Ruse, în baza referendumului din Crimeea.

UPDATE: Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat acordul privind alipirea Crimeii în componenţa Federaţiei Ruse.

You may also like

Comments are closed.

By