John Kerry nu l-a lăsat pe Iurie Leancă să se întoarcă în Moldova cu mâna goală

Briefing_Leanca_Kerry

Primul ministru Iurie Leancă va reveni acasă cu aproximativ 7,5 milioane de dolari. Banii au fost oferiţi de către Statele Unite în timpul vizitei la Washington. Secretarului de Stat american, John Kerry s-a arătat multumit că ţara noastră continuă eforturile pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Suntem bucuroși să anunțăm astăzi că SUA va oferi Republicii Moldova fonduri suplimentare pentru a sprijini eforturile ţării în ceea ce priveşte creşterea competitivităţii, care este cheia dezvoltării mediului de afaceri şi a economiei. Noi vom suplini ajutorul cu încă 2,8 milioane de dolari, adăugător la cele 4,7 milioane anunţate anterior – în total, aproximativ 7,5 milioane de dolari pentru a-i ajuta în această perioadă de tranziție”, a declarat Secretarului de Stat american.

Până acum, Statele Unite au oferit asistență economică de aproape un miliard de dolari și jumătate. La rândul său, prim-ministrul Iurie Leancă a spus că este încântat pentru că se află din nou în Washington, mulţumind pentru sprijinul acordat de SUA.

„Suntem extrem de recunoscători Administrației SUA și poporului american pentru sprijinul generos oferit pe parcursul celor aproape 23 de ani de independență în edificarea instituțiilor funcționale și a unei societăți pluraliste și tolerante, asigurându-vă că suntem capabili să arătăm cetățenilor Republicii Moldova beneficiile independenței”, a conchis Iurie Leancă.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By