Ianukovici AVERTIZEAZĂ: Situaţia social-economică a ţării SE VA ÎNRĂUTĂŢI. Nu am nicio legătură

ianukovici5

„Vreau să vă avertizez că în curând situaţia social-economică a ţării se va înrăutăţi. Va fi o lovitură directă asupra poporului Ucrainei. Uzurpatorii care au acaparat puterea vor pune responsabilitatea pe umerii mei sau, posibil, şi ai Rusiei. Nu voi fi de acord cu acesta niciodată. Nu am nicio legătură. Iar măsurile planificate de ei în vederea reducerii pensiilor, indemnizaţiilor, salariilor, le calific inumane şi antipopulare”, a declarat Ianukovici în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, Victor Ianukovici, demis de Rada supremă de la Kiev, acuză autorităţile Statelor Unite că susţine financiar un regim banditesc. Menţionăm că Washingtonul a decis să acorde un împrumut în valoare de un miliard de dolari pentru a ajuta Ucraina să-şi revină după protestele sângeroase, soldate cu circa 100 de morţi.

„Din câte cunosc legislaţia SUA interzice acordarea de ajutoare financiare ţărilor în care preşedintele ales legal, a fost înlăturat în urma unei răsturnări de la putere. Intenţionez să mă adresez Congresului SUA, Senatului şi Curţii Supreme a SUA pentru a le propune insistent să aprecieze activitatea guvernului acestei ţări. Nu aveţi dreptul să alocaţi bani bandiţilor”, a adăugat Ianukovici.

De asemenea, în cadrul aceleaşi conferinţe, fostul preşedinte ucrainean a declarat că nu recunoaşte alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc pe 25 mai 2014. Ianukovici le consideră nelegitime.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By