Renato Usatîi s-a întors în Republica Moldova pentru a lansa partidul

renato

Astăzi omul de afaceri Renato Usatîi a participat la o întîlnire cu viitorii jurnalişti, organizată de Arena Tinerilor Jurnalişti.

În cadrul evenimentului, care a durat mai bine de trei ore, tinerii au avut posibilitatea să obţină răspuns la toate întrebările pe care le-au avut faţă de buisinessman. Astfel, viitorii jurnalişti, în jur de 100 la număr, au aflat că de data aceasta Renato Usatîi a revenit în Republica Moldova pentru a lansa partidul, intenţie anunţată anterior într-un interviu exclusiv pentru Moldova24.info.

Totodată Usatîi le-a povestit celor prezenţi că în următoarele luni va cutreiera întreaga ţară pentru a identifica persoane capabile şi apte să facă parte din noua formaţiune, iar principiile de bază a selectării şi cooptării în echipă vor fi onestitatea, sinceritatea şi profesionalismul.

Potrivit lui Usatîi, noul partid, al cărui denumire nu a fost anunţată încă oficial (Anterior s-au vehiculat denumirile Partidul Nou şi Partidul Victoriei), nu va vinde locurile pe liste electorale, aşa cum se practică în prezent în restul formaţiunilor, pentru că va fi finanţat din banii proprii ai omului de afaceri.

În aceeaşi ordine de idei, Usatîi a mai declarat că în scrutinul parlamentar care urmează scopul formaţiunii, care va fi constituită în scurt timp, este obţinerea a unui aşa-zis „pachet de blocaj” în Parlament, de 9-10 %, care i-ar permite să decidă şi să influenţeze direct asupra deciziilor ce ţin de îmbunătăţirea vieţii din Republica Moldova.

În cadrul aceleiaşi întâlniri Usatâi a mai declarat că programul noului partid va fi făcut public cel târziu la începutul lunii aprilie 2014.

Moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By