Un angajat al Inspecţiei Teritoriale de Muncă din Cimişlia, reţinut pentru corupere pasivă

catuse1

Un inspector al Inspecţiei Teritoriale de Muncă din Cimişlia a fost reţinut vineri de ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurorii anticorupţie, fiind suspectat de corupere pasivă. Potrivit declarantului, funcţionarul ar fi pretins de la el 1000 de lei pentru a nu documenta toate încălcările depistate în cadrul unui control la o întreprindere din oraşul Leova.

În urma acţiunilor întreprinse, inspectorul a fost reţinut în flagrant delict, după primirea sumei de 1000 lei. Reţinerea a avut loc în oraşul Leova, iar banii au fost depistaţi asupra bănuitului în cadrul percheziţiei corporale.

Pe acest fapt a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă de la 3 la 7 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Bărbatul se află în custodia DGT Sud pentru 72 de ore. Astăzi procurorii vor cere judecătorului de instrucţie mandat de arestare pe numele bănuitului.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By