ULTIMA ORĂ // Guma a renunțat la mandatul de deputat și s-a retras din PD! Află motivul. (textul declarației)

guma

Valeriu Guma a anunțat astăzi în cadrul unui briefing de presă că se renunță la mandatul de deputat și se retrage din Partidul Democrat. Potrivit lui Guma, decizia a fost luată pentru „pentru a nu mai lăsa nicio posibilitate celor care vor să folosească numele meu pentru a ataca formațiunea”. Citiți mai jos declarația de presă al ex-deputatului Valeriu Guma.

Declarație de presă
Constat cu regret că Partidul Democrat din Moldova a fost, în ultimul timp, ținta unor atacuri total nejustificate, legate de o situație care mă privea doar pe mine. Este vorba de acea decizie pe care a stabilit-o instanța din România în legătură cu persoana mea și prin care – am spus și atunci, iar acum am noi motive să o afirm – s-a comis un abuz în ceea ce mă privește, începând de la chestiuni de procedură, până la elemente ce țin de fondul dosarului respectiv.

Eu am opinii ale mai multor deputați avocați din țări europene, care spun că în nicio țară din Europa un astfel de dosar nu s-ar fi finalizat cu o asemenea sentință. În plus, toate argumentele care îmi probează nevinovăția sunt deja parte a dosarului pe care l-am trimis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care contest decizia instanței. Am toată încrederea că nevinovăția mea va fi demonstrată într-un termen cât mai scurt la CEDO și nu-mi rămâne decât să aștept această decizie. Până atunci, însă, nu vreau ca niște profitori politici să se folosească de cazul meu pentru a ataca Partidul Democrat.

Am văzut în ultimele luni multe dovezi de lașitate politică, din partea unor așa-ziși politicieni, oameni care s-au pronunțat în legătură cu cazul meu fără măcar să aibă curiozitatea să facă o documentare minimă înainte să se pronunțe. Toți cei care au avut curiozitatea să discute cu mine sau cu avocații mei despre acest caz au avut surpriza să constate cât de nedreaptă a fost judecata. Unii dintre membrii extremiști ai Partidului Comuniștilor au încercat chiar zilele trecute să-mi folosească din nou numele pentru a obține dividente politice, depunând la Curtea Constituțională o sesizare la fel de penibilă ca toată politica pe care o face această grupare a lor. Cum își permit aceștia să vorbească despre Constituție, despre stat de drept? Ei, această gașcă de uzurpatori, care chiar zilele trecute ne-au demonstrat în Găgăuzia pe câte copeici sunt în stare să-și vândă țara? Problema lor nu este cazul meu, ci dorința de a folosi orice ocazie pentru a ataca Partidul Democrat, un partid de care se tem. Și au toate motivele să se teamă, chiar sper ca partidul să trimită acest grup de derbedei acolo unde le este locul, în afara politicii.

Pentru mine a fost o adevarata lecție de viață ce s-a întâmplat în ultima perioadă, am avut ocazia să văd cât de puțin valorează unii oamenii, cât de lipsiți de caracter sunt. Dar cu adevărat important este că am avut ocazia să văd și ce prieteni adevărați am, oameni care nu s-au grăbit să mă judece, ci au dorit să știe adevărul mai întai, oameni care mi-au rămas alături.

Și tocmai pentru că nu vreau să dau ocazia unor profitori politici să mai atace Partidul Democrat folosindu-se de numele meu, anunț pe această cale că mă retrag din Parlamentul Republicii Moldova. Nu am nevoie de imunitate parlamentară, nu am nevoie de protecție politică și nici de beneficiile mandatului de parlamentar. Sunt capabil singur să-mi demonstrez nevinovăția, am nevoie acum doar de timp și liniște.

Anunț, de asemenea, că am decis să mă retrag din Partidul Democrat, tocmai pentru a nu mai lăsa nicio posibilitate celor care vor să folosească numele meu pentru a ataca formațiunea.

Am luat aceste decizii atât din motive de ordin politic, cât si din motive de ordin personal: doresc sa-mi protejez familia, să nu fie implicată în acest circ politic.

Le mulțumesc colegilor din Partidul Democrat pentru că au înțeles deciziile mele și pentru lucrurile bune pe care le-am facut împreună în acești ani.

Valeriu Guma
13 februarie 20

You may also like

Comments are closed.

By