Ucraineanul care voia să deturneze un avion turcesc către Soci, inculpat la Istanbul

index

Un ucrainean care a încercat vineri seara să deturneze un avion de linie turcesc către Soci (Rusia), unde începeau Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă, a fost inculpat duminică, de către un tribunal de la Istanbul, şi plasat în detenţie preventivă, a anunţat agenţia de presă Dogan.

Agenţia nu precizează ce capete de acuzare au fost reţinute împotriva cetăţeanului ucrainean, dar se pare că este vorba despre „piraterie aeriană”, o infracţiune pasibilă de o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare potrivit Codului Penal turc, precizează unii specialişti.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, care s-ar numi, potrivit presei turce, Artem Kozlov, era interogat începând de vineri seara de către poliţia turcă antiteroristă.

El a fost încarcerat într-o închisoare din oraş, potrivit Dogan.

În ţara sa, ucraineanul este vizat de o anchetă pentru „ameninţare cu comiterea unui act terorist”, pentru care riscă maximum zece ani de închisoare.

Potrivit serviciilor ucrainene speciale, „el cerea deturnarea avionului către Soci unde, în opinia sa, se aflau (preşedinţii rus şi ucrainean) Putin şi Ianukovici care, susţine el, au mâinile pătate de sânge”.

Protestele de stradă de la Kiev s-au soldat, în ianuarie, cu cel puţin patru morţi şi aproximativ 500 de răniţi.

Tot potrivit serviciilor ucrainene, piratul aerului „cerea eliberarea tuturor ostaticilor din Ucraina, în caz contrar ameninţând că aruncă avionul în aer”.

Opoziţia ucraineană îi consideră „ostatici” ai puterii pe manifestanţii arestaţi în timpul unor confruntări.

Ministrul turc al Transporturilor Lütfü Elvan a exclus, sâmbătă, o pistă teroristă.

Pasagerul a fost reţinut de către forţele de ordine turce după câteva ore de la aterizarea avionului de tip Boeing 737 aparţinând companiei turce Pegasus pe Aeroportul Sabiha Gökçen, pe malul asiatic al Istanbulului.

Cei 110 pasageri de la bordul acestui avion, care asigura o cursă Kiev-Istanbul, au fost evacuaţi fără probleme, după patru ore de la incident.

Un comando a urcat la bordul avionului şi l-a imobilizat pe bărbat, care nu dispunea de vreun dispozitiv exploziv.

Securitatea JO provoacă numeroase îngrijorări, într-un oraş situat în apropiere de republici instabile din Caucaz, scena unor atentate recente.

moldova24.info, cu referire la Mediafax.ro

You may also like

Comments are closed.

By