Tortură în clădirea Judecătoriei Centru: Andrei Baștovoi a fost ținut 8 ore fără mîncare și apă într-o camera rece. LEANCĂ: “Problema nu va fi examinată”! (DOC)

hotnews

foto: hotnews.md

Reforma în justiția moldovenească rămîne să se petreacă doar în declarațiile premierului Leancă și a oficialilor corupți. Cazul lui Andrei Baștovoi, care, fiind adus din penitenciar ca martor la un proces împotriva ASCOM, a fost ținut vreme de 8 ore fără mîncare și apă într-o camera neîncălzită, este grăitor.

Nu știm dacă Baștovoi a avut dreptul să se așeze în tot acest timp. Acest tip de tratament inuman, de a ține omul la frig și flămînd, este o formă de tortură practicată asupra deținuților politici în lagărele sovietice. Fapta a fost relatată de soția fostului parlamentar și semnatar al Declarației de Independență, care anterior a adresat o scrisoare premierului Leancă pentru a solicita implicarea lui directă, deoarece femeia nu mai crede în justiția moldovenească.

Răspunsul a fost unul șocant: “Scrisoarea nu va fi examinată”! Asta pentru că la cancelaria premierului se crede că “problema” semnalată “ține de competența instanței de judecată și (de aceea!) nu va fi examinată”! Ori, în scrisoare se semnala abuzul unei instanțe de judecată și asta la o săptămînă după ce șase judecători au fost demiși cu tam-tam pentru corupție. E chiar atît de absurdă ipoteza că, în afara celor șase judecători demiși ar mai putea fi și alții, încît o astfel de plîngere să nu merite nici măcar a fi examinată? Soția lui Andrei Baștovoi, a povestit în ce stare și-a revăzut soțul în sala de judecată, unde acesta a fost adus ca martor.

Cu această ocazie, aflăm că împotriva ASCOM au fost deschise o serie de procese de către foști angajați cărora le-au fost reținute salariile în valoare de zeci de mii de euro. Svetlana Bastovoi: “Am fost ieri la procesul civil intentat de foști angajați ai ASCOM în Sudan cărora nu li s-au plătit salariile, deoarece am sperat să-l văd pe soțul meu care figurează ca martor. L-am văzut pe Andrei în cușcă avînd o înfățișare care m-a speriat – soțul meu este un bărbat puternic, fost voleibalist de performanță. Fața lui era vînătă și se ținea de cușcă pentru a-și menține echilibrul. La început am crezut că este injectat sau că a fost bătut.

Cînd a început să vorbească, mi-au dat lacrimile, deoarece avea vocea stinsă, el, parlamentarul de altă data care vorbea în Piața Marii Adunări naționale în auzul a zeci de mii de oameni. Cînd m-a văzut, fața lui s-a înseninat și el a început să-și recapete vocea. A vorbit o oră, după care eu am avut voie să-i dau apă. Am putut să-l apuc de mina și să-l întreb ce e cu el. Atunci el mi-a zis că a fost adus la proces de la ora opt și a fost ținut într-o încăpere rece (afară erau minus 17 grade) pînă la ora 16, adică opt ore fără hrană și fără apă.

Cînd am ajuns acasă, am găsit plicul cu ștampila Cancelariei de Stat a Republicii Moldova în care era sigilat răspunsul batjocoritor la scrisoarea mea adresată premierului Leancă: “Problema nu va fi examinată”! Inclusiv acest răspuns va fi anexat la dosarul de la CEDO, căci el arată problema gravă în care se află statul Republica Moldova. Această problemă este cruzimea și indiferența demnitarilor de stat față de poporul pe care îl conduc”, a declarant Svetlana Baștovoi.

LEANCA
Răspunsul sec din documentul de mai sus este reacţia fostului coleg a lui Andrei Baştovoi, Iurie Leancă la scrisoarea soţiei lui Andrei Baştovoi pe care o publicăm integral mai jos.

Scrisoare deschisă către Prim Ministrul Republicii Moldova,
Domnul Iurie LEANCĂ
De la cetățeanca Republicii Moldova, Svetlana BAȘTOVAIA

Domnule Leancă, vi se adresează Svetlana Baștovoi. Deoarece ne cunoaștem personal, (scriu de la masa la care ați stat în vizitele prietenești pe care ni le făceați), îmi este dificil să vă adresez o scrioare oficială. O scrisoare în care să vă povestesc despre soțul meu și colegul Dumneavoastră de altădată în compania ASCOM, Andrei Baștovoi. Atît soțul meu, cît și Dumneavoastră, ați fost în trecut vicepreședinți în această companie. Ambii ați ieșit din ASCOM: Dumneavoastră ați ajuns Premier, soțul meu a ajuns după gratii.

Acum, cînd vă scriu, soțul meu și fiul Valentin (îl cunoașteți, a fost coleg de clasă cu Marius, fiul Dumneavoastră), se află în Penitenciarul nr. 13 de pe strada Tighina, închiși dintr-o eroare a justiției moldovenești. Dar înainte de a va scrie, am fost și le-am dus barbaților mei borș cald pe care îl fac în fiecare dimineață, deoarece mîncarea servită în penitenciarele moldovenești este greu digerabilă.

L-ați cunoscut personal pe Andrei. Îl cunoașteți ca om, ca menager, ca fost politician, luptător pentru demnitatea națională a Moldovei, ca deputat în primul Parlament și semnatar al Declarației de independență. Poate nimeni altcineva nu cunoaște mai bine dăruirea de care a dat dovadă soțul meu în lupta pentru idealurile democratice ale acestei țări. Am fost alături de el, ca tînără soție pe atunci, care l-am urmat din Bielorusia, țara mea natală, pentru a locui împreună în hotelul Zarea, locul unde erau cazați deputații care nu aveau o locuință a lor.

Cunosc, așadar, multe dintre relațiile făcute de soțul meu cu diverși lideri politici, printre care mulți șefi de stat, oameni de afaceri din întreaga lume, avînd un rol primordial în obținerea contractului cu Kazahstanul, contractul de aur al companiei ASCOM – compania care a cărui avere, la un moment dat, valora în bani mai mult decît PIB-ul Republicii Moldova pe un an. Aceste, relații întreținute pe o durată de peste 20 de ani, l-au recomandat pe Andrei Baștovoi ca pe un diplomat și manager exemplar, astfel încît pe parcursul întregii sale vieți soțul meu nu a ajuns niciodată ținta unor acuzații.

Vreau să vă întreb dacă Dumneavoastră ați putea crede că, ajungînd la vîrsta de 52 de ani, Andrei Baștovoi, ar fi putut, brusc, să se transforme într-un ucigaș, hoț și mincinos? Întreb asta nu pentru a vă jigni, pentru că sînt sigură că experiența Dumneavoastră lîngă Andrei și cunoștințele pe care le aveți în materie de comportament uman, nu v-ar permite astfel de judecați. Totuși soțul și fiul meu au fost condamnați la 9 și, respectiv 8 ani de închisoare, tocmai pentru astfel de acuzații rușinoase, atît de rușinoase încît nici măcar judecătorii nu au avut demnitatea să le citească, așa cum prevede legea, ci au trimis grefiera să înmîneze rechizitoriu, de parcă ar răspîndi fluturași de reclamă într-o intersecție din Chișinău.

Domnule Leancă, vă urmăresc la televizor. Eforturile de reformare a justiției, cu pedepse aplicate judecătorilor și procurorilor corupți, sînt lădabile. Să nu-i uitați nici pe ofițerii din MAI care au fabricat un dosar împotriva soțului meu. Acest fals este cunoscut de toată țara, căci MAI a organizat atunci o conferință de presă, pe fundalul panoului gov.md, adică al Guvernului pe care azi îl conduceți, încălcînd prin aceasta un principiu fundamental al dreptului internațional – prezumția nevinovăției. Ulterior aceste minciuni montate în materialul video difuzat cu titlu oficial de MAI și care au stat la baza arestului soțului meu nici măcar nu au fost incluse în dosar, deoarece procurorul acuzării știa că sînt false. Totuși, acea conferință a rămas în internet și în arhivele televiziunilor ca o rușine a Justiției moldovenești și va servi ca probă în procesul împotriva statului Republica Moldova pe care credem că îl vom cîștiga la CEDO.

Domnule Prim Ministru!

Familia mea nu are orgoliul de a cîștiga încă un process împotriva Moldovei la CEDO. Noi credem că este timpul ca Moldova să cîștige procesul împotriva ei înseși! Moldova trebuie să se condamne singură pe sine pentru faptele de corupție și minciună care nenorocesc oameni, familii, generații. Nu vă cer nimic, decît să faceți ca legea să lucreze. Și asta nu doar în cazul soțului și al fiului meu, care pătimesc pe nedrept, ci pentru toți oamenii nedreptățiți din această țară.

Solicit, așadar, maximă transparență în ultima instanță, Curtea de Apel și o supraveghere personală, din partea Dumneavoastră, a procesului de judecată, care trebuie să fie o victorie exemplară a justiției asupra corupției și minciunii într-un moment de răscruce pentru țara noastră.

27 ianuarie, 2014
Chișinău

You may also like

Comments are closed.

By