Teste în şcoli. Ministerul Educaţiei vrea să vadă în ce măsură sunt pregătiţi elevii pentru examenele din vară

elev

Potrivit Ministerului Educaţiei,  începând de astăzi până pe 14 martie,  în republică se desfăşoară testări ale subiectelor de examen pe eşantion reprezentativ. La testare vor participa peste 11.000 de elevi din 164 de licee şi 147 de gimnazii din ţară.

Testarea are drept scop asigurarea calităţii testelor care vor fi propuse elevilor în sesiunea de examene 2014, la nivel de structură şi conţinut, precum şi verificarea procesului de realizare a curriculumului predat în instituţiile de învăţămînt preuniversitar. La testarea pe eşantion reprezentativ lucrările nu sînt notate.

Totodată, în perioada 25 martie – 9 aprilie curent, Ministerul Educaţiei şi Agenţia de Asigurare a Calităţii vor pune la dispoziţie tuturor candidaţilor modele de teste la disciplinele de examen pentru a familiariza elevii cu formatul testului şi nivelul de dificultate al subiectelor care vor fi propuse în examen. Ministerul Educaţiei recomandă tuturor instituţiilor de învăţămînt preuniversitar să organizeze, în această perioadă, testarea candidaților la examenele de absolvire 2014 pentru a verifica nivelul de pregătire a acestora.

Examenele de absolvire a treptelor de şcolaritate încep în luna iunie curent, informează Ministerul Educaţiei.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By