SESIZARE privind controlul constituţionalităţii unor prevederi legale ce vizează încălcarea drepturilor copilului, prin micșorarea indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, până la împlinirea vârstei de trei ani

Valeriu-Munteanu

I. Obiectul sesizării.

Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (l) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. art. 38 alin. (l) lit. g), 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, prin prezenta sesizare şi ţinând cont de dispoziţiile art. 135 din Constituţia Republicii Moldova, autorii sesizării solicită respectuos controlul constituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 332 din 23.12.2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, în partea ce se referă la riscurile sociale asigurate, ca maternitatea şi creşterea copilului, astfel precum sunt indicate în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 289 din 22.07.2004 şi, implicit, normelor referitoare la tipurile de indemnizaţii sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 289 din 22.07.2004 şi anume indemnizaţia de maternitate şi indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.

În acest context obiect al sesizării îl constituie următoarele prevederi din conţinutul Legii nr. 332 din 23.12.2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289 din 22.07.2004:

Art. I.

1.1. pct. 3 prin care art. 2 a fost completat cu alin. (41) cu următorul conţinut:

“(41) Dreptul persoanei asigurate la indemnizaţiile prevăzute la art.5 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) şi art.15 alin. (1) lit. a) se stabileşte dacă aceasta confirmă, prin declaraţie pe propria răspundere, pierderea, la toate unităţile în care desfăşoară activităţi, a venitului asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical.”;

1.2. Pct. 6 prin care art. 6 a fost completat cu alin. (7) cu următorul cuprins:

„(7) Soţia aflată la întreţinerea soţului asigurat beneficiază de dreptul la indemnizaţie de maternitate în cazul în care soţul confirmă un stagiu de cotizare specificat la alin. (1), (2) sau (3). În cazul înregistrării căsătoriei după producerea riscului asigurat (concediul de maternitate), dreptul la indemnizaţie se stabileşte pentru perioada de la data înregistrării căsătoriei până la data expirării concediului de maternitate.”

1.3. Pct. 7 prin care art. 7 a fost expus într-o redacţie nouă [contestat integral dar în corelare cu dispoziţiile Art. II. Alin. (2) în ce priveşte modalitatea de punere în aplicare], cu următorul cuprins:

„(1) Baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art.5 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) şi art.15 alin. (1) lit. a) o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de asigurări sociale.

(2) Baza de calcul al indemnizaţiei de asigurări sociale prevăzute la art.5 alin. (1) lit. f) o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de asigurări sociale. Lunile calendaristice ale concediului prenatal se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul.

(3) Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale nu poate depăşi plafonul venitului din care se calculează contribuţiile individuale de asigurări sociale stabilit prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul respectiv. În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se plafonează reieşind din numărul de luni în care s-a calculat venitul asigurat.

(4) Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărţirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate unităţile în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat.

(5) În cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, aceste luni se includ în calcul cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului. Această prevedere nu se aplică în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din alte motive decât cele menţionate sau din motivele menţionate combinate cu alte motive.

(6) În cazul în care asiguratul a activat în perioada premergătoare lunii producerii riscului asigurat mai puţin de 12 luni calendaristice, aceleaşi luni calendaristice lipsă la toate unităţile de până la angajare se includ în calcul cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului.

(7) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, baza de calcul al indemnizaţiei o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului.

(8) La determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale, lunile calendaristice în care nu s-a realizat venit asigurat din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj se includ în calcul în modul prevăzut la alin. (5), (6) şi (7) numai la unitatea în care asiguratul îşi desfăşoară activitatea de bază. Unitatea în care asiguratul îşi desfăşoară activitatea de bază se consideră unitatea unde se păstrează carnetul de muncă al asiguratului.

(9) Prevederile alin. (4)-(8), (11) şi (12) se aplică la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor şi în cazul în care asiguratul activează la o singură unitate.

(10) Lunile din perioada de 12 luni calendaristice premergătoare producerii riscului asigurat în care venitul asigurat lipseşte din alte motive decât cele menţionate la alin. (5) nu se exclud din calcul.

(11) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate din alte motive decât concediul medical, concediul de maternitate, concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, şomajul cu drept de ajutor de şomaj, indemnizaţia de asigurări sociale nu se acordă.

(12) Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate pentru femeile asigurate care nu se încadrează în niciuna dintre condiţiile prevăzute la art.6 alin. (1), (2) şi (3) din prezenta lege o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al femeii asigurate.

(13) Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate acordate soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi o constituie venitul mediu lunar asigurat al soţului, determinat în condiţiile prezentului articol.

(14) Baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art.5 alin. (1) lit. a) şi d) şi art.15 alin. (1) lit. a) pentru şomeri o constituie cuantumul lunar al ajutorului de şomaj în vigoare la data producerii riscului asigurat.

(15) Venitul asigurat se include în calcul în lunile pentru care a fost calculat.

(16) Indemnizaţiile prevăzute la art.5 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) şi art.15 alin. (1) lit. a) se calculează şi se plătesc pentru zile calendaristice. Venitul asigurat pentru o zi calendaristică se determină prin împărţirea venitului mediu lunar asigurat, calculat în conformitate cu prevederile prezentului articol, la numărul de zile calendaristice din luna pentru care se plăteşte indemnizaţia.

(17) Indemnizaţiile de asigurări sociale prevăzute la art.5 alin. (1) lit. a), b), d), f) şi g) şi art.15 alin. (1) lit. a), stabilite în conformitate cu prezenta lege, nu se recalculează, cu excepţia cazurilor legate de modificarea legislaţiei privind modul de salarizare.”

1.4. Pct. 13 prin care art. 18 a fost expus într-o redacţie nouă, dar numai în privinţa alin. (4) cu următorul cuprins:

„În cazul în care mama sau tata (beneficiar de indemnizaţie) îşi reia activitatea în condiţiile timpului de muncă parţial, cu retribuirea muncii în proporţie de până la 0,5 din salariu de funcţie/tarifar stabilit conform sistemului tarifar de salarizare ori în mărimea salariului cuvenit pentru timpul efectiv lucrat în limitele a 0,5 din durata programului de muncă în cazul salarizării conform sistemelor netarifare de salarizare, la fiecare dintre unităţi, indemnizaţia nu se suspendă.”

1.5. Pct. 18 prin care art. 27 alin. (1) a fost completat în final cu textul “[…] Indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani solicitată după 12 luni de la data naşterii copilului se stabileşte retroactiv, dar nu mai mult decât pentru 12 luni premergătoare datei solicitării, dacă solicitarea a avut loc până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani.”

Art. II.

1.6. Alin. (1) în privinţa termenului punerii în aplicare şi anume textul: „Prezenta lege intră în vigoare la 1 aprilie 2014 […];

1.7. Alin. (2) în privinţa modalităţii de punere în aplicare: „În cazul în care dreptul la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 3 ani a apărut până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar cererea pentru stabilirea indemnizaţiei a fost depusă după această dată, indemnizaţia se stabileşte în conformitate cu prevederile prezentei legi” [în corelare cu dispoziţiile Art. I., pct. 7 prin care art. 7 a fost expus într-o redacţie nouă].

II. Expunerea pretinselor încălcări ale Constituţiei, precum şi a argumentelor în sprijinul acestor afirmaţii.

Conform art. 47 alin. (1) din Constituţie, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.

Legiuitorul constituant, prin prisma dispoziţiilor art. 48 al Constituţiei a statuat că familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, se întemeiază pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

În acelaşi context, conform art. 49 alin. (1) şi (2) din Constituţie, statul este obligat să faciliteze, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, inclusiv prin ocrotirea maternităţii, copiilor şi tinerilor.

Potrivit art. 50 alin. (1) din Constituţie, mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire specială, iar toţi copiii, inclusiv cei născuţi în afara căsătoriei, se bucură de aceeaşi ocrotire socială. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, copiii şi tinerii se bucură de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor lor, iar potrivit alin. (3), este stabilită obligaţia statului la acordarea alocaţiilor necesare pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copiilor bolnavi ori cu necesități speciale.

Din conţinutul dispoziţiilor constituţionale citate, în opinia autorilor sesizării, rezultă că acordarea drepturilor prevăzute în coraport cu nașterea și creșterea copilului se raportează, în primul rând, la interesul copilului, întrucât au ca scop îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, precum şi stimularea creşterii natalităţii şi diminuarea fenomenului de abandon al copiilor.

În acest context, beneficiarul final al acestei forme de protecţie socială este copilul, astfel, încât, eventualele inechităţi decurgând dintr-o interpretare formală sau literală a textului reglementator trebuie analizate în raport cu acesta, ca titular de drepturi.

Sub acest aspect, se impune a se ţine seama, în mod necesar, de prevederile art. 4 din Constituţia Republicii Moldova, care dispune în mod expres că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale

Or, într-o asemenea ambianţă normativă cu valoare constituţională, normele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova, inclusiv Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale protocoalelor sale adiţionale, sunt de aplicaţie „imediată”, sunt „supralegislative” şi „supraconstituţionale”, având, o condiţie juridică privilegiată.

Dreptul la un nivel de trai decent cuprinde, îndeosebi, dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă, dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare, care să asigure cetăţeanului şi familiei lui un trai civilizat, decent.

Potrivit Notei informative prezentate la proiectul de Lege ce a fost adoptat de Parlament, contestat, în parte, prin prezenta sesizare, este indicat că acesta are drept scop eliminarea problemelor de ordin legislativ care duc la obţinerea unor drepturi nejustificate şi abuzarea în acest sens de prezenţa unor lacune în legislaţie, stabilite în cadrul implementării legii şi respectiv, implicarea surselor financiare suplimentare semnificative din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru acoperirea cheltuielilor la plata prestaţiilor de asigurări sociale.

Co-raportând argumentele din nota informativă la conţinutul normativ al legii, autorii sesizării consideră că scopul specificat nu corespunde modificărilor operate în lege, care, de fapt, a stabilit:

a)          modificarea condiţiilor de acordare a indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, inclusiv schimbarea modalităţii şi bazei de calcul şi aplicarea retroactivă a noilor reglementări;

b)          stabilirea indirectă a unor temeiuri nejustificate de decădere din dreptul la primirea indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, implicit îngrădirea dreptului la muncă;

c)           instituirea unor „termene de prescripţie” restrânse şi nejustificate, etc.

Respectiv, măsurile aprobate vor duce la înrăutăţirea situaţiei materiale a beneficiarilor indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, implicit survenirea riscului asigurat, or, prestaţiile de asigurări sociale de stat reprezintă venitul ce înlocuieşte pierderea totală sau parţială a veniturilor ca urmare a survenirii riscului asigurat, astfel precum este enunţat în art. 7 alin. (3) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489 din 08.07.1999.

În principiu, din start precizăm că prin modalitatea de punere în aplicare a Legii şi prin prisma noilor condiţii referitoare la baza de calcul a indemnizaţiilor de maternitate şi pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, condiţionat de „data depunerii cererii”, „obţinerii certificatului de căsătorie”, dar nu de „survenirea riscului asigurat” o parte din persoanele ce la moment au dreptul să beneficieze de indemnizaţii, vor pierde acest drept, fără a ţine cont de principiul neretroactivităţii legii şi faptul că asiguratul a achitat anterior contribuţiile de asigurări sociale, întruneşte condiţiile generale de acordare a indemnizaţiilor respective, stabilite la art. 6 din Legea nr. 289 din 22.07.2004, dar din anumite motive nu a realizat venit în perioada ultimelor 12 luni incluse în baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale – respectiv nu va putea pretinde indemnizaţii de asigurări sociale, statuate la art. 5 al aceleiaşi legi.

La elaborarea respectivului proiect de Lege, Guvernul s-a axat pe descrierea generală a motivelor care au stat la baza elaborării acestuia, iar scopul enunţat nu corespunde modificărilor operate în Lege.

În acelaşi context nu este prezentată informaţia şi argumentarea concludentă pentru schimbarea bazei de calcul a indemnizaţiilor, nemaivorbind de analiza efectelor sociale pe care le va produce implementarea noilor prevederi, mai cu seamă impactul asupra mamelor care sunt în concediu postnatal dar nu au reuşit să depună cerere de acordare a indemnizaţiei, sau se află în concediu prenatal şi vor pierde dreptul de a beneficia de prestaţii în urma modificărilor operate.

În acest sens relevante şi concludente sunt datele din diferite portaluri online, specializate în domeniu, care au mii de comentarii la subiect, toate pătrunse de panică.

Concis, prezentăm argumentele de bază pe fiecare aspect separat, reieşind din obiectul sesizării, iar în privinţa neconstituţionalităţii dispoziţiilor contestate ne expunem în ansamblu, conform argumentelor ce urmează.

2.1.     Astfel, prin completarea art. 2 din Legea nr. 289 din 22.07.2004 cu alin. (41), conform Art. I. pct. 3 din Legea nr. 332 din 23.12.2013, prin care este condiţionat dreptul persoanei asigurate la indemnizaţia de maternitate [art.5 alin. (1) lit. d)] de confirmarea faptului, printr-o declaraţie pe propria răspundere privind pierderea, la toate unităţile în care desfăşoară activităţi, a venitului asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical, se impune indirect că persoana, la caz, femeia (viitoarea mamă), să demisioneze din toate unităţile unde activează. Respectiv, forţat se impune de a sta fără serviciu în perioada concediului de maternitate.

Conform art. 124 alin. (1) din Codul muncii, femeilor salariate şi ucenicelor […], li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu trei şi mai mulţi feţi – 112 zile calendaristice) şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii – 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii […].

Este total absurdă o această condiţionare de acordare a indemnizaţiei de maternitate, sub presiunea privării de dreptul de a munci, în situaţia în care, beneficiarul acestei forme de protecţie socială, este în final copilul, ca titular de drepturi, pentru care mama acestuia deţine calitatea de asigurat şi a achitat în perioada activităţii în muncă cotizaţiile prevăzute de lege.

Mai mult ca atât, în situaţia în care mama copilului intenţionează a activa legal, a fi în continuare încadrată în câmpul muncii, fie şi la domiciliul acesteia, precum este prevăzut şi reglementat de dispoziţiile art. 290-292 din Codul muncii, care este raţionamentul legal de a priva persoana de acest drept ?!

Cu certitudine putem menţiona că intenţia femeii şi viitoarei mame de a practica activitate remunerată în perioada concediului prenatal şi postnatal, nu ar fi axată pe un capriciu, ci din considerentul insuficienţei mijloacelor financiare şi cuantumul derizoriu al indemnizaţiei de maternitate, ce nu acoperă, nici pe departe, cheltuielile rezonabile şi utile pentru întreţinerea şi creşterea copilului.

În altă ordine de idei, dispoziţia enunţată are o viziune îngustă, fără să acopere întrebarea în cazul familiei monoparentale, când femeia şi viitoarea mamă, pentru a-şi asigura un venit rezonabil pentru întreţinerea copilului, continuă activitatea în muncă, iar în consecinţă este privată de indemnizaţia de maternitate, chiar dacă în calitate de asigurat a achitat anterior contribuţiile de asigurări sociale, întru „survenirea riscului asigurat”.

Argumentele expuse sunt pertinente şi în privinţa alin. (4) din art. 18 al Legii nr. 289 din 22.07.2004, care prin Legea nr. 332 din 23.12.2013 a fost expus integral într-o redacţie nouă, dar sesizarea se referă la textul cu următorul conţinut: „În cazul în care mama sau tată (beneficiar de indemnizaţie) îşi reia activitatea în condiţiile timpului de muncă parţial, cu retribuirea muncii în proporţie de până la 0,5 din salariu de funcţie/tarifar stabilit conform sistemului tarifar de salarizare ori în mărimea salariului cuvenit pentru timpul efectiv lucrat în limitele a 0,5 din durata programului de muncă în cazul salarizării conform sistemelor netarifare de salarizare, la fiecare dintre unităţi, indemnizaţia nu se suspendă.

Suplimentar mai invocăm faptul că această reglementare vine în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 54 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit căruia în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului, iar exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

Reieşind din dispoziţiile citate, se poate dedus condiţiile în care poate fi dispusă restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi anume:

a)          Existenţa unei situaţii extraordinare care justifica aplicarea unei restrângeri a exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamentale;

b)          Necesitatea asigurării unui raport de proporţionalitate, a unui just echilibru între interesele generale ale societăţii şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor;

c)           Aplicarea măsurii de restrângere a exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamentale în mod egal, cu excluderea oricărei forme de discriminare;

d)          Restrângerea exerciţiului dreptului sau ai unei libertăţi fundamentale să nu aducă atingere (să nu afecteze) substanţa dreptului sau a libertăţii fundamentale.

Potrivit Notei informative la proiectul de Lege ce a fost adoptat şi în parte contestat în prezenta sesizare, singurul argument al Guvernului invocat în acest scop se rezumă (cităm): „Proiectul propune unele norme concrete referitoare la cazurile de suspendare a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, cât şi condiţiile în care unul din părinţi poate să se încadreze în câmpul muncii, aflându-se în concediu pentru îngrijirea copilului. Astfel, potrivit proiectului, în cazul în care beneficiarul de indemnizaţie pentru creşterea copilului (de exemplu mama) îşi reia activitatea înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului, sau se angajează la o altă entitate, indemnizaţia stabilită se suspendă […]. Totodată, asiguratul (mama, tata), care îşi reia activitatea în muncă în condiţiile timpului de muncă parţial cu retribuirea muncii în proporţie de până la 0,5 salariu de funcţie/tarifar, stabilit conform sistemului tarifar de salarizare, ori în mărimea salariului cuvenit pentru timpul efectiv lucrat în limitele a 0,5 din durata programului de muncă în cazul salarizării conform sistemelor netarifare de salarizare la fiecare din entităţi, indemnizaţia pentru creşterea copilului până la vârsta de trei ani nu se suspendă.

Prin prisma acestor condiţii, este evident faptul că dispoziţiile contestate ale Legii nr. 289 din 22.07.2004, în redacţia Legii nr. 332 din 23.12.2013, prin care indirect și neargumentat se cenzurează dreptul persoanei la muncă (anterior nașterii cât și în perioada de trei ani după naștere) încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 54 din Constituţie.

Sub acest aspect, în lipsa precizării cauzei care justifica restrângerea drepturilor enumerate în prezenta sesizare, nu rezultă nici faptul că această restrângere „se impune” – cum prevede alin. (2) al art. 54 din Constituţie – şi nici că aceasta ar fi proporţionala cu situaţia care a determinat-o.

Art. 54 din Constituţia Republicii Moldova este corespondentul art. 15 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care permite restrângerea exerciţiului unor drepturi în situaţii excepţionale, iar limitele aplicării textului instrumentului european ar trebui să fie avute în vedere la aprecierea posibilităţii limitative de interpretare a art. 54 din Constituţie.

În doctrina s-a reţinut că în cei peste 50 de ani de aplicare a dispoziţiilor Convenţiei, art. 15 „Derogarea în caz de urgenţă” a fost utilizat numai în situaţii de război, stare de asediu sau pentru lupta antiteroristă.

 Textul a fost folosit de Grecia în timpul „regimului coloneilor” în 1967; de Irlanda, în anul 1957, în cadrul luptei anti-teroriste; de Marea-Britanie, datorită situaţiei din Irlanda de Nord; de Turcia, datorită stării de asediu, între 1980-1989, prelungită apoi în unele regiuni cu privire la anumite dispoziţii ale Convenţiei; de Franţa, între ianuarie-iunie 1985, datorită situaţiei din Noua Caiedonie; din nou de Marea Britanie, printr-o declaraţie din 18 decembrie 2001, care a invocat articolul 15 după adoptarea, în urma atentatelor teroriste de la New York din 11 septembrie 2001, ca urmare a „pericolului public” ce s-a creat cu privire la posibile atentate teroriste, a unei legislaţii speciale – Anti-terorism, Crime and Securhy Act2001.

Prin dispoziţiile legale contestate sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, iar acestea sunt drepturi complexe care includ şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor.

Or, aplicarea dispoziţiilor legale contestate, care indirect obligă la încetarea relaţiilor de muncă până le depunerea cererii de acordarea a indemnizaţiei de maternitate, are ca efect imediat încetarea raporturilor de serviciu cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente.

Prin prisma aceleiaşi critici, privind încălcarea dreptului la muncă, considerăm că este încălcat şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care recunoaşte şi garantează dreptul la muncă.

Argumentele citate ce sunt invocate de autori în Nota informativă, cu certitudine nu pot constitui un pretext pentru îngrădirea unor drepturi consacrate constituţional, iar statul trebuie să-şi asume responsabilitatea funcţionarii sistemului de protecţie socială, deoarece, precum am indicat, beneficiar final al indemnizaţiilor enunţate este copilul.

Necesitatea de reducere a cheltuielilor bugetare, impusă în virtutea politicii de stabilizare economică, nu este însă de natură să fundamenteze afectarea unor drepturi fundamentale.

Intervenţia directă a statului în sensul restrângerii exerciţiului unor drepturi fundamentale, justificată din raţiuni imperative de natură economică, apare ca fiind inadmisibila, în condiţiile în care aceasta limitare nu a fost aplicată cu titlu excepţional, nu are un caracter temporar, ci permanent şi nu a fost acompaniată de garanţii destinate să asigure protecţia nivelului de trai al categoriilor sociale afectate.

Dimpotrivă, prin aplicarea măsurilor restrictive prevăzute, se preconizează obţinerea unui efect negativ, care vizează adâncirea stării de pauperizare a unor categorii sociale, şi nicidecum susţinerea acestora pe durata pretinsei crize.

Nu trebuie omis nici faptul că aplicarea măsurilor restrictive contestate sunt de natură să afecteze pe termen lung structura demografica a Republicii Moldova, să producă efecte deosebit de grave constând în reducerea populaţiei şi, pe cale de consecinţa, să determine scăderea veniturilor aduse la bugetul de stat din taxele şi impozitele aplicate asupra veniturilor cetăţenilor.

Faţă de toate aceste aspecte, este evident faptul că Guvernului – în calitate de deţinător al pârghiilor de realizare a mecanismelor economico-sociale, îi poate fi imputată incapacitatea de a evalua în mod temeinic posibilitatea implementării unor măsuri alternative propuse de către reprezentanţii celorlalţi factori politici şi de către partenerii sociali prezenţi la masa tratativelor (cum ar fi, de exemplu, diminuarea cheltuielilor de la buget din alte capitole).

În concluzie, autorităţile nu au analizat şi nu au luat în considerare alte opţiuni, care vizau posibilitatea atingerii finalităţii reducerii cheltuielilor bugetare, prin alte mijloace mai puţin restrictive pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

În concluzie, afectarea indemnizaţiei de maternitate şi indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, condiţionarea obţinerii acestora în anumite circumstanţe nejustificate, de vreme ce nu este dispusă o modalitate de compensare, precum prevede dispoziţiile art. 54 din Constituţie sunt inadmisibile.

La caz legislaţia multor state, în formulă viceversa, stimulează reînceperea activităţii în muncă a părinţilor, prin stabilirea diferitor modalități, deoarece după o analiză a acestor situaţii s-a ajuns la concluzia că revenirea în câmpul muncii, în perioada stabilită pentru concediul de creşterea şi îngrijirea copilului, are efecte benefice, spre exemplu, se dezvoltă diferite forme de instituţii preşcolare.

Este de remarcat faptul că, spre exemplu, în România se acordă un „stimulent de inserție”, fiind plată ce se acorda părinţilor aflaţi în concediul pentru creşterea copilului, dacă, oricând, pe perioada acestuia decid să reînceapă lucrul. Respectivul stimulent este acordat diferenţiat, care este de aproximativ 500 lei RON, contra echivalentul aproximativ a 2000 de lei MD.

Mai mult ca atât, în statul vecin, România, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului se acordă în proporţie de 75%, având ca reper aproximativ aceiaşi baza de calcul, iar în Republica Moldova este de 30%.

În România indemnizaţia lunară nu poate fi mai mică de 600 lei RON (contra echivalentul aproximativ a 2400 de lei MD), iar în Republica Moldova, conform Legii nr. 332 din 23.12.2013, indemnizaţia lunară minimă constituie 400 lei MD.

Legalitatea măsurii de restrângere a exerciţiului unui drept sau a unei libertăţi fundamentale este condiţionată de caracterul proporţional al măsurii de restrângere cu situaţia care a determinat restrângerea respectivă.

Măsurile de restrângere a exerciţiului drepturilor menţionate nu sunt de natură să conducă la atingerea scopului propus, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare şi asigurarea sustenabilităţii bugetului de stat, prin reechilibrarea veniturilor cu cheltuielile, în beneficiul societăţii, de vreme ce o astfel de măsură poate avea drept consecinţa reducerea natalităţii şi, pe termen lung reducerea populaţiei.

Dimpotrivă în contextul economic actual s-ar justifica luarea unor măsuri care să contracareze actualele tendinţe demografice, concretizate în scăderea populaţiei şi a numărului de naşteri, care au ca efecte îmbătrânirea populaţiei şi micşorarea numărului populaţiei active, având consecinţe directe pentru economia Republicii Moldova.

În fine, considerăm că prin aceste reglementări se creează premisele unui lanţ de acţiuni ilegale, ce vor solda cu obstrucţionarea drepturilor femeii, deoarece angajatorul va refuza încadrarea în muncă la jumătate de norma, fie va falsifica tabelul de pontaj sau alte acte de evidenţă a timpului de muncă.

Dispoziţiile contestate vor servi temei pentru achitarea salariilor în plic, implicit evaziune fiscală la toate tipurile de impozite, inclusiv contribuţiile de asigurări sociale.

 

Prezentăm mai jos un tabel, cu date, care demonstrează cu prisosință caracterul antisocial și anticonstituțional al prevederilor contestate:

  Situația până la adoptarea legii 332 din 23 12 2013 SECTORUL BUGETAR
Suma salariului profesor cu studii superioare a constituit 2200 lei lunar, în luna august persoana asigurata a fost concediu ordinar, concediu de boala, sau trei zile din cont propriu. Conform art. 7 Legea 289, luna august nu se ia în calcul Are dreptul la indemnizație cu condiția timpului parțial de muncă
Lunile

Venitul asigurat

Venit mediu lunar Suma indemnizației de maternitate Suma indemnizației pentru creșterea copilului 0-3 ani
iulie – decembrie

11000

2200,00

8941,94

660

Salariu (7 ore)
calculat                                          1925
net                                         1679
Contribuții la BPN cca 766 lei TOTAL  venit lunar                                                   2339 lei
Situația după adoptarea legii 332 din 23 12 2013
Suma salariului profesor cu studii superioare a constituit 2200 lei lunar, în luna ianuarie și august persoana asigurata a fost in concediu de boala. Conform art. 7 Legea 289, pentru luna august se ia în calcul 900 lei Are dreptul la indemnizație cu condiția timpului parțial de muncă de 0.5
Lunile

Venitul asigurat

Venit mediu lunar Suma indemnizației de maternitate Suma indemnizației pentru creșterea copilului 0-3 ani
ianuarie -decembrie

23800

1983,33

8061,29

595

Salariu (4 ore)
calculat                                  1100
net                                  989                                         
Contribuții la BPN cca 408 lei TOTAL  venit lunar                          1584  lei
Suma salariului profesor cu studii superioare a constituit 2200 lei lunar, în 6 luni  persoana asigurata a fost in concediu de boala. Conform art. 7 Legea 289, pentru luna august se ia în calcul 900 lei Are dreptul la indemnizație cu condiția timpului parțial de muncă de 0.5
Lunile Venitul asigurat Venit mediu lunar Suma indemnizației de maternitate Suma indemnizației pentru creșterea copilului 0-3 ani
ianuarie -decembrie

18600

1550,00

6300,00

465

Salariu (4 ore)
calculat                                    1100
net                                   989                                          
Contribuții la BPN cca 408 lei TOTAL  venit lunar                          1454 lei

2.2.     În privinţa completării art. 6 cu alin. (7) din Legea nr. 289 din 22.07.2004, prin care sa statuat că soţia aflată la întreţinerea soţului asigurat beneficiază de dreptul la indemnizaţie de maternitate în cazul în care soţul confirmă un stagiu de cotizare, iar în cazul înregistrării căsătoriei după producerea riscului asigurat (concediul de maternitate), dreptul la indemnizaţie se stabileşte pentru perioada de la data înregistrării căsătoriei până la data expirării concediului de maternitate, considerăm că această abordare este una complet discriminatorie şi este adoptată cu ignorarea totalmente a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia toţi copiii, inclusiv cei născuţi în afara căsătoriei, au drepturi egale.

Condiţionarea dreptului de acordare a indemnizaţiei de maternitate, de faptul „formal” al eliberării certificatului de căsătorie, este complet eronată.

Recunoaşterea paternităţii copilului este un act care produce efect retroactiv, chiar dacă are loc ulterior căsătoriei, respectiv, eliberarea certificatului de căsătorie, poate fi precedat de eliberarea certificatului de naştere unde se menţionează tatăl copilului, dar, ambele operaţiuni sunt elemente formal-tehnice, de „documentare” a unor evenimente sociale.

Dreptul copilului de a beneficia de susţinerea statului, prin acordarea iniţială a indemnizaţiei de maternitate (mamei copilului), se naşte odată cu faptul conceperii acestui copil.

Autorii sesizării consideră, că aplicând prin analogie dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Codul civil, capacitatea de folosinţă a persoanei, în coraport cu obligaţia statului de a contribui la creşterea natalităţii, apare la concepere.

La caz, prin prisma formelor de susţinere socială a creşterii natalităţii, pentru viitorul cetăţean al Republicii Moldova, că eventual beneficiar al protecţiei sociale, sunt prevăzute două forme de susţinere prin intermediul indemnizaţiilor acordate şi anume indemnizaţia de maternitate, care se acordă până la naştere şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, ce se acordă după naştere (inclusiv altor persoane care, nemijlocit, sunt antrenate în creşterea şi îngrijirea acestuia).

Precum am indicat anterior, aceste reglementări în ansamblu vin în conflict şi cu art. 46 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care este consacrat şi protejat dreptul de proprietate.

În acest sens, reamintim că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauza Buchen contra Cehiei – 2002, noţiunea de “bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la indemnizaţiile sociale poate fi asimilat unui drept de proprietate.

În Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei din 1982, Curtea a reţinut că: „[…] deşi lăsa intact dreptul de proprietate din punct de vedere juridic, interdicţiile stabilite în exercitarea acestuia sunt de natură să reducă semnificativ posibilitatea de exercitare efectivă. În aceste condiţii, dreptul de proprietate devine precar, fiind afectat în însăşi substanţa să, astfel încât interdicţiile în cauză se înfăţişează drept o povară specială şi excesivă, fapt care legitimează o solicitare de restrângere a acestora sau de acordare a unor reparaţii corespunzătoare”.

În cauzele Mellacher şi alţii împotriva Austriei din 1989 şi James şi alţii împotriva Marii Britanii din 1986, Curtea recunoaşte competenţa statului de a reglementa folosinţa unor bunuri proprietate privată atunci când se urmăreşte un scop de interes general, dar fără a fi pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, păstrarea raportului de proporţionalitate implicând acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.

 

2.3.     În acelaşi context sunt neconstituţionale dispoziţiile legale ce se referă la punerea în aplicare a reglementărilor contestate. Astfel, conform Art. II. Alin. (2) din Legea nr. 332 din 23.12.2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289 din 22.07.2004 este stipulat în privinţa modalităţii de punere în aplicare: „în cazul în care dreptul la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de trei ani a apărut până la data intrării în vigoare a legii date, iar cererea pentru stabilirea indemnizaţiei a fost depusă după această dată, indemnizaţia se stabileşte în conformitate cu prevederile respectivei legi”. Dispoziţiile în cauză sunt cu referire la Art. I. pct. 7 din Legea nr. 332 din 23.12.2013 prin care art. 7 din Legea nr. 289 din 22.07.2004  a fost expus într-o redacţie nouă ce se referă la baza de calcul al indemnizaţiilor maternitate şi de concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani.

Reiterăm şi susţinem argumentele privitoare la dreptul deja dobândit prin însăşi conceperea copilului, sau fie şi forma expusă în lege “survenirea cazului asigurat”, dar este neîntemeiat şi ilegal faptul de a condiţiona acest drept de elementul formal de “depunerea cererii”.

Prin conţinutul său dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copiilor reprezintă un drept complex, care include şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, menite să asigure cetăţenilor un trai civilizat şi decent.

Or, statul prin reglementarea dedusă judecaţii Instanţei Constituţionale înlătura protecţia, acordată anterior, familiei, şi implicit acelei categorii a cetăţenilor care contribuie la dezvoltarea demografică.

În coraport cu art. 22 din Constituţie şi în motivarea sesizării menţionăm că stabilirea printr-o lege ulterioară a anumitor restricţii ce afectează un drept deja dobândit, prin cenzurarea acestuia de îndeplinirea unui element formal (depunerea cererii) este în contradicţie cu principiul neretroactivităţii legii, o restrângere neîntemeiată care afectează securitatea raporturilor juridice în societate, iar normele aprobate pot avea aplicare doar pentru viitor.

Relevante în acest sens sunt constatările Curţii Constituţionale nr. 19 din 16 iulie 2013 şi Hotărârea nr. 30 din 23.12.2010.

2.4.     Autorii sesizării consideră că prin punerea în aplicare a Legii contestate începând 01.04.2014, conform Art. II. Alin. (1) din Legea nr. 332 din 23.12.2013 (în paralel cu argumentele deja invocate referitor la neconstituţionalitate alin. (2) al articolului citat din Legea în referinţă) în situaţia în care aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial din 14.02.2014 se încalcă flagrant dispoziţiile legale ce vizează predictibilitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, elemente componente ale actelor legislative, implicit realizarea principiilor unui stat de drept.

Este bine cunoscut că un stat de drept, este acela care, pe de o parte, îşi protejează cetăţenii în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor sale şi, care, pe de altă parte, este reprezentat de o administraţie publică eficace, care să respecte, în activitatea sa, principiile generale ale dreptului, precum previzibilitatea normelor juridice, stabilitatea juridică, siguranţa juridică şi încrederea legitimă. Respectarea acestor principii de către stat este fundamentală pentru instaurarea unui climat de legalitate în raporturile acestuia cu resortisanţii săi.

Conform Notei informative prezentate la proiectul de lege ce a fost adoptat şi contestat cu prezenta sesizare, este invocate ca argument şi scop (cităm): “[…] eliminarea unor probleme de ordin legislativ care duc la obţinerea unor drepturi nejustificate şi abuzarea în acest sens de prezenţa unor lacune în legislaţie […]”. Raportând aceste argumente la constatările Curţii Constituţionale expuse în pct. 31 din Hotărârea nr. 5 din 10.04.2012 menţionăm că astfel statul, pe seama unui număr nedeterminat de persoane ce abuzează, operează o sancţiune “în alb” împotriva celorlalte persoane ce urmează să beneficieze de indemnizaţia de maternitate şi pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, iar rezultatul este o stare de lucruri în care majoritatea predominantă a eventualilor beneficiari urmează a le fi micşorate indemnizaţiile ce urmează a fi primite, întrucât au avut bună credinţă şi sau încadrat în formula bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale (existente până la operarea modificărilor prin Legea nr. 332 din 23.12.2013), executându-şi obligaţia de plată a primelor de asigurare sociale.

Conform art. 4 al Legii privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001, adoptată conform art. 72 alin. (3) lit. r) din Constituţia Republicii Moldova, actul legislativ trebuie să corespundă dispoziţiilor constituţionale şi să fie în concordanţă cu cadrul juridic existent, cu sistemul de codificare şi unificare a legislaţiei, iar la elaborarea, adoptarea şi aplicarea actului legislativ urmează a fi respectat principiile oportunităţii, coerenţei, consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente, precum şi principiile consecutivităţii, stabilităţii şi predictibilității normelor juridice.

La caz, principiul previzibilităţii impune ca autorităţile să normeze relaţiile sociale prin adoptarea de acte legislative care să intre în vigoare după trecerea unei anumite perioade de timp, astfel încât să permită celor vizaţi să poată recurge la corectarea conduitei, iar lipsa acestei exigenţe a normelor juridice determină o nesiguranţă a raporturilor juridice, care are ca efect vătămarea cetăţenilor în drepturile şi interesele lor legitime.

Curtea Europeană de Justiție, precum relevă literatura de specialitate, a sancționat dur și în repetate rânduri nerespectarea principiului previzibilităţii, declarând nule actele emise/adoptate cu nerespectarea acestuia cu motivaţia că sunt abuzive, lipsind destinatarii acestora de posibilitatea de a lua cunoştinţă de ele într-un termen rezonabil şi de a-şi adapta conduita în funcţie de schimbările aduse de acestea.

În acest context instituțiile europene recomandă ca autorităţile publice trebuie să ia în considerare o a anumită marjă de toleranţă cu ocazia adoptării actelor normative pentru ca destinatarii acestora să nu fie luaţi prin surprindere de anumite reglementări, care, în caz de nerespectare, i-ar putea vătăma, iar normele juridice trebuie să fie de calitate, adică să permită destinatarilor să îşi adapteze comportamentul la rigorile acestora, cu alte cuvinte să fie previzibile.

În situaţia în care însăşi autorii proiectului indică că elementul central al acestuia îl constituie majorarea stagiului de cotizare necesar pentru stabilirea dreptului la prestaţii de asigurări sociale de la 3 luni din ultimele 12 luni la 9 luni din ultimele 24 de luni şi modificarea baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale, prin majorarea perioadei incluse în calcul la determinarea venitului mediu lunar asigurat de la 6 luni la 12 luni, este logic ca reieșind din aceste termene Legea să fie pusă în aplicare.

Conceptul “statului de drept”, precum indică Curtea Constituţională în Hotărârea nr. 4 din 22.04.2013, consacrat împreună cu democraţia şi drepturile omului în Preambulul Convenţiei Europene, reprezintă cei trei piloni ai Consiliului Europei, organizaţie internaţională, al cărei membru este şi Republica Moldova, iar în Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1594 (2007) privind “principiul statului de drept” se recunoaşte că această noţiune este percepută de către statele europene ca fiind o valoare comună şi un principiu fundamental pentru o mai mare unitate.

Prin această abordare s-a instituit astfel o obligaţie generală, impusă tuturor subiecților de drept, inclusiv autorităţii legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanţă cu Legea fundamentală a ţării şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei.

Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută şi înţeleasă, iar pentru a fi înţeleasă, trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, aşadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. S-a conturat în acest sens, în strânsă legătură cu principiul general al legalităţii, prevăzut de textul constituţional menţionat, un alt principiu, cel al securităţii juridice.

Incoerenţa legislativă, inclusiv prin adoptarea Legii contestate au creat, în Republica Moldova, un climat general de insecuritate juridică încălcând astfel în principiu general inerent ordinii juridice, principiul securităţii juridice, care este o componentă de bază a legalităţii actelor legislative şi unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului.

Prin acțiunile abuzive materializate în adoptarea Legii contestate, este discreditată însăşi legitimitatea autorităţii deliberative, din care motiv solicităm Înaltei Curţi de Jurisdicţie Constituţională sancţionarea acţiunilor prin care s-a încălcat obligația protecției aşteptărilor legitime ale cetățenilor și dreptul acestora de a evolua într-un cadru juridic stabil şi previzibil, în care să aibă încredere, la adăpost de modificările brutale ale acestuia.

III.   Solicitarea autorilor sesizării.

În contextul celor expuse şi în temeiul normelor citate, ţinând cont că circumstanţele de fapt ridică serioase probleme de drept, solicităm respectuos Înaltei Curţi de Jurisdicţie Constituţională:

  1. Primirea spre examinare şi declararea admisibilă a prezentei sesizări;
  2. Fixarea examinării în regim de urgenţă;
  3. Controlul constituţionalităţii cu declararea neconstituţională a prevederilor Legii nr. 332 din 23.12.2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, în partea ce se referă la riscurile sociale asigurate ca maternitatea şi creşterea copilului, astfel precum sunt indicate în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 289 din 22.07.2004 şi, implicit, normele referitoare la tipurile de indemnizaţii sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 289 din 22.07.2004 şi anume indemnizaţia de maternitate şi indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, precum urmează:

3.1 Art. I.

3.1.1 pct. 3 prin care art. 2 a fost completat cu alin. (41);

3.1.2 pct. 6 prin care art. 6 a fost completat cu alin. (7);

3.1.3 pct. 7 prin care art. 7 a fost expus într-o redacţie nouă, contestat integral dar în corelare cu dispoziţiile Art. II. Alin. (2) în ce priveşte modalitatea de punere în aplicare;

3.1.4 pct. 13 prin care art. 18 a fost expus într-o redacţie nouă, dar numai în privinţa alin. (4);

3.1.5 pct. 18 prin care art. 27 alin. (1) a fost completat în final cu textul citat anterior;

3.2. Art. II.

3.2.1 alin. (1) în privinţa termenului punerii în aplicare începând cu 01.04.2014;

3.2.2 alin. (2) în privinţa modalităţii de punere în aplicare şi în corelare cu dispoziţiile Art. I., pct. 7 prin care art. 7 a fost expus într-o redacţie nouă.

Autori ai sesizării: Mihai GHIMPU, Valeriu MUNTEANU, Corina FUSU, Gheorghe BREGA

sursa: Valeriu Munteanu

You may also like

Comments are closed.

By