SCRISORI DIN BELGIA // D’ale găgăuzilor sau Batalionul 2 românesc

gagauzia_gagauzinfo_md

Valeriu Manea,  Un român-belgian,  născut în Basarabia
Valeriu Manea,
Un român-belgian,
născut în Basarabia
Cu toate ca locuiam nu departe de găgauzi, nu prea auziserăm de dânşii. Mai povestea câte unul cum s-au bătut la o discotecă, iar apoi s-au împăcat…

Practic ştiam de existenţa lor, dar înca nu-i văzusem. Primii pe care i-am vazut erau şoferii de autocare. Majoritatea rutelor din Găgăuzia treceau prin Cimişlia. Şoferii se opreau la autogară pentru pauză. Aveau un comportament bizar. Autocarul fiind uneori pe jumătate gol, ei oricum te trimeteau să-ţi iai bilet la autogară – lucru nemaivăzut pe atunci. Daca însă te adresai în găgăuză, momentan îşi schimbau comportamentul, te ajutau să-ţi pui bagajele, deveneau amabili.În orice caz, când veneam la Chişinău ne străduiam să evităm autocarele din Gagauzia.

Vagonul care ne ducea spre unitatea militară, era arhiplin. În loc de 52 de pasageri avea peste o sută. Dormeam unde găseam loc, pe poliţa de bagaje, pe podea – ne era indiferent. Încă nu ştiam precis ce ne asteaptă. În vagon erau doi găgăuzi, primul era tăcut şi mai mult dormea. Al doilea era sportiv, o namilă de om cu muşchi, care cu o singură mâna ridica 70 de kg, care boxa atât cu mâinile cât şi cu picioarele.

Majoritatea erau beţi turtă, el nici macar n-a mirosit alcool. Deja ştiam unde mergem, în care unitate şi începusem sa facem alianţe, înţelegeri. Eram conştienti că va fi greu. Etnia nu conta. Important era că suntem din Moldova. Numai doi au refuzat – aceşti doi găgăuzi. Ei spuneau că-s destul de puternici pentru a supravieţui.

Dupa ce în centrul de pregătire ne-au separat pe subunitati, pierdusem urmele la mai mulţi din acel vagon. Cei care am ramas însă împreună, am avut o alianţă care în foarte multe momente ne-a ajutat să supravieţuim, să dăm riposta, să nu fim înjosiţi, umiliti de „dedovşcina”.

Găgăuzul cel puternic nimerise în compania antitanc, cea mai afectată subunitate de „relaţii neregulamentare”. Când peste două luni, l-am întâlnit întamplator pe găgăuz, ne-am speriat de dânsul.

Murdar, cu uniforma pătată, cu ochii umflaţi de nesomn, ducea un ceaun cu carne şi cartofi prăjiţi, ceea ce însemna un singur lucru – a ajuns la treapta cea mai de jos a umilinţei. Am încercat să vorbim cu dânsul… Deja ne afirmasem, formasem o comunitate naţională, cum spunea comandantul ” batalionul doi românesc” şi ne protejam.

El a bolmojit ceva despre faptul că nu-i bine că băieţii îl aşteaptă, că cartofii şi carnea se răcesc şi că va avea probleme că vorbeşte cu noi şi că trebuie să plece. După disparuse şi n-am mai aflat ce-a fost cu dânsul. Era suficient ce văzusem.

Ulterior am avut şi rude în Gagauzia, indirecte. Fuseşi de mai multe ori la Comrat, Ceadâr-Lunga. La una din sărbători venise mai multă lume şi , fiind la masă, vrei nu vrei , începuse discuţiile despre politică, despre Găgăuzia.

Ideea de bază era totdeauna una – cat de rau este Chişinăul şi cât de bine este cu Rusia. Argumente în discuţii ei nu aveau. Repetau continuu nişte propoziţii din programul „Vremea”. De exemplu că foamea din 1947 a fost organizată de moldoveni, care huzureau în timp ce găgăuzii mureau de foame.

Cu toate ca nu au fost deportări masive ale gagauzilor, oricum de vină to moldovenii erau. Cea mai dureroasă întrebare era răscoala din ianuarie 1906, cand a fost declarată Republica Comrat. A durat cinci zile şi a fost înecata în sânge de trupele imperiale ruseşti, dislocate în Tiraspol şi Tighina.

Erau două raspunsuri: prima dată aud de asa ceva şi altul, rascoala a fost o acţiune a extremiştilor promoldoveni, doar găgăuzii iubesc Rusia…

La tema independenţei Comratului, cei mai elocvenţi erau cei din satele găgăuze din regiunea Odesa. Circa 40 000 populaţie găgăuză, ei insistau la independenţă prin orice mijloace, inclusiv militare, cu vărsări de sânge. La replica mea de formare a unei Republici care să includa şi localităţile din regiunea Odesa, spiritele s-au încins şi mai tare. Mi se explica ca nu-i corect să fie şi localităţile gagauze din afara Moldovei în care-s 120 000 populaţie găgăuză.

Ceea ce nu întelegeam eu este de ce în Moldova poate fi promovat separatismul, iar în altă parte nu? Până la urmă mi-au explicat că la cea mai mică tentativă de a face chiar şi o autonomie culturală pe teritoriul actual al Ukrainei, vor urma represalii, indiferent de cine-i la conducere la Kiev – pro-Occidentali sau pro-Ruşi. Iar la Chişinău la conducere-s niste mârlani, care pot fi manipulati, şantajaţi, cumpăraţi, fără verticalitate, că-s comunişti, că-s democraţi , liberali sau mixuri dintre aceştia.

Iată răspunsul, de ce ei nu-şi vor autonomie-n Tiraspol , în Ukraina: frica! Ştiu că vor fi traşi la răspundere, iar cu Chişinaul pot vorbi cum vor ei, nu vor urma răspunsuri adecvate ale autorităţilor constituţionale, fie şi formale.

Dupa 1990 se observă o dinamică interesantă a alegerilor din Găgăuzia. Ei votează pentru trecut, pentru out-sideri şi asta-i o caracteristica locala, un conservatorism ortodox, frica de schimbări. Aşa şi cu referendumul: nu trebuia sa intereseze pe nimeni, este problema lor, mediatizarea negativa-i tot o mediatizare, lucru pe care nu-l poate înţelege Chişinăul.

VALERIU MANEA

Moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By