Schiorul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii pentru titlul olimpic la Soci, implicat într-un accident rutier

felix

Sportivul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii pentru titlul olimpic la slalom, a fost implicat într-un accident rutier în Germania, plecarea lui spre Soci fiind amânată, a anunţat agenţia SID, citată de mediafax.ro.

Neureuther, câştigător a trei etape de Cupa Mondială în acest sezon, era în drum spre aeroportul din Munchen pentru a lua avionul spre Soci în momentul în care maşina sa a derapat din cauza poleiului.

Germanul a fost consultat de medicul Hans-Wilhelm Müller-Wohlfahrt la Munchen, iar data plecării sale la Soci urmează să fie stabilită în funcţie de rezultatele controlului.

Neureuther, vicecampion mondial la slalom, ar urma să intre în concurs la 19 februarie.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By