Premieră // 400 de milioane de lei pentru reparaţia drumurilor care duc spre școlile, grădinițele, spitalele și primăriile din sate

drum

Peste 700 de localități vor avea drumuri mai bune. Pentru asta s-au alocat 390, 13 mil. lei. În total, fondul rutier pentru anul 2014 constutuie 1, 326 miliarde de lei. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de lucru a Consiliului Fondului Rutier. De asemenea, a fost aprobat Programul de repartizare a mijloacelor Fondului Rutier.

Prim-ministrul Iurie Leancă a precizat că in 2014 s-au alocat foarte mulți bani pentru reparația drumurilor din mediul rural. „Important a fost să găsim principiul de selectare a priorităților. S-a conlucrat foarte activ cu administrațiile publice locale de nivelul I și II”, a precizat șeful Guvernului.

La rândul său, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim, a anunțat că la elaborarea Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier s-a lucrat mai bine de trei luni.

“Noi am luat ca bază obiectivele necesare, cum ar fi cele de tranzit, de anul trecut, care au rămas pentru acest an și viitor. La capitolul reparații periodice avem multe obiecte de importanță majoră: Rezina-Orhei-Călărași și Anenii Noi-Căușeni-Ștefan Vodă. De asemenea, peste 500 de km de drum vor fi supuse tratamentului bituminos”, a adăugat viceministrul.

Astfel, conform Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier, 616 milioane de lei revin pentru drumurile naţionale, iar 319 milioane de lei pentru drumurile locale.

Fondul Rutier este utilizat pentru finanţarea întreţinerii, reparaţiei şi reconstrucţiei drumurilor publice naţionale şi locale, administrării drumurilor publice, dar şi a proiectării de drumuri, dezvoltării bazei de producere a unităţilor care deservesc drumurile, producerii de materiale de construcţie rutieră, procurarii de tehnică şi utilaj pentru întreţinerea drumurilor, susţinerii anumitor lucrări de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi construcţie în domeniu.

moldova24.info cu referire la gov.md

You may also like

Comments are closed.

By