Platon iese la suprafaţă şi ameninţă deputaţii din Parlament

platon

foto:protv.md

Omul de afaceri Veaceslav Platon, care reprezintă compania Volmark Trade, acționar al Victoriabank, s-a arătat nemulțumit de blocarea mai multor pachete de acțiuni de la bancă și a acuzat presiunile exercitate asupra Băncii Naționale. Platon a evitat să precizeze cine anume face presiunile, dar a afirmat:

„Domnilor Candu și Ioniță, nu vă faceți griji, n-am să dau nume, e în regulă. Eu am venit la ședința comisei pentru a spune că decizia BNM de blocare a dreptului de vot este ilegală. Iar ceea ce s-a întâmplat la Victoriabank e abia începutul”, a declarat Platon.

Omul de afaceri a precizat că înaintea de convocarea Consiliului pentru stabilitate financiară a avut loc o ședință secretă unde a fost votat un document care dă dreptul BNM sa ia orice decizie.

“Eu nu văd nimic grav în acțiunile noilor acționari de la Victoriabank. Noi vrem să schimbăm managementul, pentru că nu e normal să te ții cu dinții de fotoliul de conducere(n.r este vorba de Natalia Politov – Cangaș, președintele Victoriabank)”, a mai spus Platon.

La rândul său, guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu a spus că banca centrală a acționat conform legii în cazul Victoriabank de blocare a dreptului de vot a acționarilor băncii.

La Adunarea Acționarilor Victoriabank din 6 februarie, BNM a blocat dreptul de vot al Asito, Moldasig, Corplexus LTD, Volmark Trade, Maxpower Invest Limited, ООО ЦИК ИНВЕСТ și Folicnor din motiv că au dobândit o cotă substanțială în capitalul Victoriabank – 29,95% fără a dispune de permisiunea în prealabil a BNM și acționează concentrat.

Natalia-Politov Cangaș a rămas în funcția de președinte de la Victoriabank ca urmare a refuzului acționarilor de a o demite din funcție, după alegerea unui nou Consiliu de Administrație al băncii.

sursa: deschide.md

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By