Deputaţii au căutat nod în papură la prima şedinţă a Parlamentului

parlament2

Legislatorii au căutat care mai de care să găsească neajunsurile din sala de şedinţe a clădirii Parlamentului, proaspăt renovată. Deputatul liberal, Valeriu Munteanu a cerut să fie scos panoul cu drapelul de stat de pe perete pe motiv că nu au fost respectate nuanţele heraldice, prevăzute în lege.

„Legea prevede exact ce fel de roșu și ce fel de albastru trebuie să fie pe drapelul de stat. Nuanţele heraldice ideale ale culorilor Drapelului de Stat sânt albastru (azur) de Berlin, galben crom şi roşu vermion. Ceea ce avem noi este o blasfemie. Dacă nu scoatem acest panou de pe perete riscăm să încălcăm legea care interzice arborarea unui drapel neautentic”, a spus Munteanu.

Şi deputatul Mihai Godea a ieşit cu o propunere. Parlamentarul a făcut referiri la vârful de lance pe care este arborat cel de-al doilea drapel din sala de ședințe a Parlamentului. Potrivit lui Godea, lancea nu are vârful destul de ascuțit.

„Vârful de lance trebuie să fie vârf, ceea ce e arătat aici e lipsa disponibilităţii de a lupta”, a menţionat Godea.

„Nu sunt specialist în heraldică. De criticat este mau uşor. Eu vă chem să înlăturăm aceste probleme”, a declarat Preşedintele Parlamentului, Igor Corman.

Deputaţii Gheorghe Brega şi Corina Fusu s-au arătat nemulţumiţi că nu reuşesc să vadă ce include ordinea de zi şi cer ca aceasta să le fie împărţită cu mult timp înainte de începerea şedinţei.

Comuniştii Eduard Muşuc şi Alexandr Petkov au avut obiecţii faţă de sistemul electronic de votare din Parlament. Potrivit lui, sistemul electronic este nelicenţiat si neînregistrat şi că nu este funcţional.

„Acest sistem are mai multe deficienţe. De exemplu, un deputat poate vota pentru cel puţin trei persoane. Noi am arătat asta ieri tehnicienilor, asta se poate întâmpla. Acest sistem nu permite identificarea persoanelor care lipsesc de la şedinţă. Deci, un deputat poate să vină cu mai multe cartele şi să introducă în locul persoanei care lipseşte”, a declarat Alexandru Petkov.

„Am văzut cum au votat 56 de deputați, care asigură cvorumul și au votat pro 33 de deputați care reprezintă majoritatea. Ne-am convins că acest sistem poate fi manipulat, nu asigură transparența. Cerem ca acest sistem să nu fie folosit pînă nu va fi licențiat și nu se vor pune toate problemele la punct”, a adăugat Eduard Mușuc.

În replică, preşedintele Parlamentului s-a arătat nedumerit de faptul că unii deputaţi încă nu cunsoc principiile de funcţionare a noului sistem, deoarece toate fracţiunile au trecut instructajul.

„Rugămintea a fost să nu vă jucați cu aceste carduri. Odată ce le-ați instalat, le lăsați acolo. Dacă o bună parte a deputaților le scot, tehnicienii sunt nevoiți să restarteze programul. Introduceți cardurile și pe durata ședinței lăsați-le să stea acolo liniștit”, a specificat Corman

Igor Corman a cerut deputaţilor să voteze prin ridicarea mâinii.

De asemenea comuniştii au cerut ca mass-media să fie prezentă în sala de şedinţe: „Nu îngrădiţi accesul la informaţie. Stau înghesuiţi ca într-o cuşcă”.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By