Washingtonul avertizează americanii care vor merge la Jocurile Olimpice de la Soci

soci

Statele Unite i-au avertizat vineri în privinţa unor eventuale atentate pe americanii care doresc să meargă la Soci pentru Jocurile Olimpice de Iarnă, amintind, totodată, că Moscova a adoptat recent o lege controversată care interzice „promovarea homosexualităţii” în rândul minorilor.

„Vizitatorii care vor merge la Soci trebuie să se aştepte la prezenţa poliţiei şi la măsuri sporite de securitate în şi în apropierea siturilor olimpice”, scrie Departamentul de Stat, citat de Mediafax.ro , care precizează, totuşi, că nu există nicio „ameninţare specifică împotriva cetăţenilor sau instituţiilor americane”.

Temerile privind comiterea unor atacuri în timpul JO, care vor avea loc în perioada 7-23 februarie, au fost sporite de două atentate sinucigaşe nerevendicate, atribuite unor kamikaze, care s-au soldat cu 34 de morţi pe 29 şi 30 decembrie, la Volgograd, un oraş din sudul Rusiei.

Americanii care se vor deplasa în Rusia trebuie „să fie atenţi la ce se întâmplă în jurul lor şi să respecte măsurile de securitate”, scrie diplomaţia americană. „Cetăţenii americani trebuie să rămână vigilenţi şi să dea dovadă de bun simţ şi de discreţie când utilizează transporturile publice”, adaugă Departamentul de Stat.

Acesta din urmă aminteşte de o lege recent adoptată în Rusia care interzice promovarea homosexualităţii în rândul minorilor şi care i-a determinat pe activişti pentru drepturile homosexualilor să facă apel la boicotarea JO de la Soci.

„Legea interzice promovarea egalităţii pentru LGTB (lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali) în public, însă lipsesc definiţiile juridice pentru termenii săi cheie”, apreciază diplomaţia americană, adăugând că se aplică, fără îndoială, străinilor care vizitează ţara şi care riscă amenzi de până la 100.000 de ruble, pedepse cu 14 zile de detenţie şi expulzarea din ţară.

„Jocurile Olimpice sunt primul eveniment de anvergură organizat la Soci, iar capacităţile şi infrastructurile medicale din regiune nu au fost testate pentru volumul vizitatorilor aşteptaţi”, conchide ea.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By