Un bărbat a fost prins cu peşte, adus din Transnistria, fără acte de provenienţă (VIDEO)

peste

Aproape trei tone de peşte viu au fost depistate de poliția capitalei într-un automobil de model ”Mercedes Sprinter”. Automobilul era condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, originar din raionul Ştefan Vodă. Acesta a fost stopat de poliţişti pe bulevardul Dacia la intrare în capitală. Şoferul intenţiona să distribuie cantitatea de peşte la pieţele comerciale din municipiul Chişinău.

Cele 2 810 kg de peşte viu, de diferite specii, în sumă de circa 100 000 lei, se aflau în compartimentul marfar al automobilului în condiţii antisanitare. Şoferul n-a prezentat niciun act de provenienţă a mărfii, fiind escortat la Inspectoratul de Poliţie Botanica, unde a fost documentat conform legii. Ulterior, la solicitarea forţelor de ordine, Direcţia municipală pentru siguranţa alimentelor a decis ca producţia să fie transmisă imediat Serviciului Piscicol al Ministerului Mediului pentru a fi comercializată în condiţii prevăzute de lege.

Interogat de ofiţerii de poliţie, şoferul a recunoscut că nu este pentru prima dată când transportă ilegal peşte viu din regiunea transnistreană şi îl vinde în Chişinău. Ca rezultat al investigaţiilor demarate, în privinţa bărbatului a fost întocmit un proces verbal pentru încălcarea regulilor de protecţie a resurselor piscicole şi a regulilor de pescuit, cu aplicarea amenzii în sumă de 3 000 lei.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By