Suspecți în pornografie infatilă, printre care şi un preot, riscă să scape de pedeapsă penală

pornografie-infantila

Inspectoratul General de Poliţiei anunţă, printr-un comunicat de presă, că în perioada lunilor mai-august 2013,  angajații poliției au stabilit mai mulţi utilizatori ai reţelei „internet” care deţineau şi distribuiau imagini şi înregistrări video în care sunt reprezentaţi copii implicaţi în activităţi sexuale reale şi explicite, precum şi abuzatorii acestora.

În urma acumulării informaţiilor, la 24 iulie 2013 au fost pornite 13 cauze penale, în baza art. 208/1 Cod Penal al RM – Pornografia infantilă.

Actualmente, pe 2 din cele 13 cauze penale, angajații Procuraturii Generale, au luat hotărîrea de a nu transmite cauze în instanțele de judecată, ci de a primi decizii în baza art. 55 din Codul Penal al RM ”Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravenţională, invocînd că fapta a fost săvîrșită pentru prima oară”.

Astfel, angajații Procuraturii și-au asumat deplina responsabilitate, au emis decizii și au ignorat gravitatea faptelor, fără a transmite materialele acumulate în instanța de judecată pentru o expunere obiectivă.

În cadrul celor două dosare penale finisate, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților, au fost depistate şi ridicate două computere, 2 hard- discuri externe, 4 flash- discuri şi 11 discuri optice ce conțin pornografie infantilă. Astfel, a fost documentată şi stopată distribuirea a mii de imagini şi fişiere video pe care sunt reprezentaţi copii implicaţi în activităţi sexuale reale şi explicite, precum şi abuzatorii acestora.

Pentru a constata prezența probelor în obiectele ridicate, Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP, a efectuat una din cele mai complexe expertizie. Ca urmare a probelor anexate în cadrul dosarelor penale, suspecții și-au recunoscut vina, acțiunile acestora căzînd sub incidența art. 208/1 Cod Penal al RM.

După aplicarea amenzii, ambele persoane care și-au recunoscut vina își prelungesc activitatea în continuare, una dintre acestea fiind slujitor de cult din Republica Moldova.

Reieșind din cele menționate și din deciziile luate deja în cazul celor două dosare penale, angajații Procuraturii ar putea să fie dispuși să aplice amenzi și în restul cauzelor calificate sub art. 208/1 din Cod Penal al RM, altfel spus să libereze de răspundere penală și pe ceilalți făptuitori, se mai arată în comunicat.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By