ISTORIE // Astăzi Florin Piersic, actor român de teatru şi film, împlineşte 78 de ani

florinpiersic

27 ianuarie, istoricul zilei

Anul 98 e.n.— Moare imparatul  Nerva (n.37), iar  fiul   său adoptiv  Marcus Ulpius Nerva Traianus ii succede fără nici un incident pe tronul Imperiului Roman.

În timpul domniei lui Traianus, imperiul a căpătat cea mai mare extindere teritorială. În anul 106 intră în componența sa și Dacia.

1343 — Papa Clement al VI-lea emite  bula papală Unigenitus, prin care justifica puterea papei și utilizarea indulgențelor. Aproape 200 de ani mai târziu, Martin Luther a criticat sever puterea pe care si-au arogat-o papii. .

 1388 – Petru I Muşat al Moldovei acordă regelui Poloniei Wladislaw al II-lea Jagelo un împrumut de 4000 de ruble de argint pe termen de trei ani.

 Petru I Muşat, domn al Moldovei 1375-1391

La 27 ianuarie 1388 Petru I Muşat al Moldovei acordă regelui Poloniei Wladislaw al II-lea Jagelo un împrumut de 4000 de ruble de argint pe termen de trei ani, primind în schimb, ca zălog, oraşul Halici şi Ţinutul vecin al Pocuţiei, care puteau fi ocupate de domnul Moldovei în caz de nerespectare a termenului de restituire a banilor. De fapt suma împrumutată a fost de 3000 ruble de argint (echivalînd cu 538,380 kg de argint fin).

Petru I Muşat este primul reprezentant al dinastiei Muşatinilor la tronul Moldovei şi a domnit 16 ani. Din timpul domniei lui Petru I al Moldovei datează şi primul act care delimitează hotarul dintre principatul Moldovei şi Uniunea polono-lituaniană cu traseul pe rîuleţul Colacin, dintre Snyatin şi Şepinţi, apoi peste cîmpia Bolohovului pînă la Nistru, în punctul marcat de satul Potoc, şi mai departe pe Nistru în jos pînă la Marea Neagră.

Conform acestui act, Pocuţia, teritoriu preponderent locuit de volohi (români) este cedat Uniunii polono-lituaniene, iar aceştea recunosc teritoriile din sudul Moldovei Transprutiene (locuite preponderent de tătari) ca teritorii a voievodatului Moldovei. Tot prin acest act Petru I Muşat recunoaşte suzeranitatea Uniunii polono-lituaniene asupra Moldovei.

La apropierea dintre Moldova şi Polonia o mare importanţă au avut legăturile matrimoniale dintre domnitorii lituanieni şi cei moldavi, precum şi interesele economice ale părţilor, legate în primul rînd de drumul comercial care venea dinspre Liov spre factoriile comerciale de pe ţărmul pontic şi invers, străbătînd Moldova.

Prin mijlocirea lui Petru I Muşatinul s-a produs încercarea de apropiere dintre Uniunea polono-lituaniană şi Muntenia. Negocierile în acest sens au debutat la sfîrşitul anului 1389 .

 1593 – Se deschide procesul  intentat de Vatican savantului italian  Giordano Bruno, acuzat de erezie.

Giordano Bruno

 A sustinut  în mod corect că Soarele este doar  o stea în mișcare în spațiu și  de asemenea, că universul conține un număr infinit de lumi locuite populate de alte ființe inteligente.  A fost  găsit vinovat  și a fost ars pe rug la 17 februarie 1600.

1695: Mustafa al II-lea devine sultan al Imperiului Otoman, dupa moartea lui Ahmed al II-lea.A domnit pana la data de 12.08.1703 cand a fost detronat.

1756 – S-a născut compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart.

Multi il considera pe Mozart cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. S-a nascut in salsburg in Austria si a manifestat un exceptional talent muzical de la o varsta frageda.La numai 7 ani el a început impreuna cu tatăl său, Leopold şi sora lui, Maria Anna, un tur al marilor curtil princiare europene , fiind prezentat regilor  şi reginelor  Europei. Tanarul  Mozart s-a mutat la Viena împreună cu soţia sa, Constance, unde au dus o existenta precara.

Classical Music Composer Picture Gallery

In Viena,a compus  cele mai multe dintre  capodoperele sale, simfonii, concerte, şi  opere celebre, cum ar fi “Flautul fermecat.”

Mozart a murit în sărăcie, la 5 decembrie 1791,la varsta de 35 de ani.Dintre lucrarile sale cele mai renumite se disting : Răpirea din Serai (1782),Nunta lui Figaro (1786), Don Giovanni (1787), Cosi fan tutte (1790), Flautul fermecat (1791) şi faimosul “Requiem”.

 1814 – A murit Johann Gottlieb Fichte, filosof german.

1832 – S-a născut Lewis Carroll (Charles Lutwidge Dodgson), scriitor, matematician, cleric  si fotogrf englez, autorul celebrei povestiri “Alice în ţara minunilor”; (d.14.01.1898).

A scris celebra sa carte ”Alice in Tara Minunilor”,  în anul 1865.

1841 –  S-a nascut Alexandru Candiano-Popescu, avocat şi ziarist, general al Armatei Române, a fost unul dintre cei care au contribuit la cucerirea Independenţei de Stat, în timpul războiului din 1877 ;(d. 1901 ).

1855 – Conducerea Școlii ostășești din  Bucuresti solicită Eforiei școalelor publicarea lucrării lui Nicolae Balcescu   “Puterea armată și  arta militară la români”. Lucrarea era folosită pentru predarea cursului de istorie militară.

1859 – S-a născut Wilhelm al II-lea, împărat al Germaniei si  rege al Prusiei.

 

Wilhelm al-II-lea

A  fost ultimul împărat german şi rege al Prusiei intre anii 1888 si 1918. A urcat pe tron în iunie 1888, după domnia scurtă de tatăl său, Frederic al III-lea.

1861 – S-a născut mareşalul român Constantin Prezan , erou al Marelui Război de Reîntregire a României si  membru de onoare al Academiei Romane.
constantin prezan

A fost șef al Marelui Cartier General al Armatei, iar in perioada 11-13 noiembrie 1916 a îndeplinit funcția de comandant al Armatei 1.

Fiind specialist în arma geniului, a coordonat planul campaniei din 1917, adică a faimoaselor bătălii de la Marasti, Marasesti si Oituz .

Constantin Prezan a evitat să se implice activ în viața politică, deși a avut o serie de demnități politice, mai mult onorifice, cum ar fi aceea de senator de drept deținută în perioada postbelică, în baza înaltei sale poziții din armată, precum și de participant/membru al Consiliilor de Coroana.

A primit numeroase distincții și medalii, fiind ales membru de onoare al Academiei Romane.

Mareșalul Constantin Prezan s-a stins din viață la 27 august 1943, fiind înmormântat cu funeralii naționale, în curtea reședinței sale de la Schinetea.

1880: Lui Thomas Edison i-a fost acordat brevetul de inventie pentru sursa sa de iluminare incandescenta.

Thomas Edison

A fost poate cel mai prolific inventator al timpului sau, prin aplicarea in  practică a 1903 brevete ale unor descoperiri științifice. Era un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multipla a telegramelor, înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și cinematografiei – kinetoscopul.

1888: La Washington este fondata “National Geographic Society”.

 1901 – A murit în Milano, la vârsta de 87 de ani compozitorul italian Giuseppe Verdi .

 Fișier:Verdi.jpg

 S-a nascut în mica localitate Le Roncole, în apropierea Parmei, in ziua 10 octombrie  1813). A avut mari succese internaţionale cu operele  Nabucco în 1842, apoi cu Rigoletto, Il Trovatore, La Traviata, Aida, Otello şi Falstaff.

1902- S-a nascut Ilie G. Murgulescu, chimist român, preşedinte al Academiei Române (1963-1966); (d. 28.10.1991).

Ilie G. Murgulescu a fost Ministru al Învățământului Superior în  guvernul condus de Gheorghiu Dej si  Ministru al Învățământului și Culturii între 1961-1962  și Ministru al Învățământului  în guvernul Ion Gheorghe Maurer .A fondat Institutul de Chimie Fizică al Academiei Române pe care l-a condus până în 1977.

1903: A fost fondata Confederatia patronala UGIR (Uniunea Generala a Industriasilor din Romania).

 

Organizatia Patronala UGIR 1903 - filiala Gorj

Astazi poarta numele  UGIR-1903.

1919- A murit poetul maghiar Endre Ady.

Fișier:Ady endre.jpg

1915 – Marina Statelor Unite ocupă Haiti

1924 – S-a nascut  Rauf Denktaş, preşedintele autoproclamat al Republicii Turce a Ciprului de Nord, recunoscută pe plan internaţional doar de Turcia.

1926: Inginerul englez John Logie Baird (1888-1946), a experimentat intr-un studio din Londra primele transmisiuni televizate.

John Logie Baird Other inventions Baird's numerous other developments demonstrate his particular...

1936- S-a nascut la Cluj , Florin Piersic, actor român de teatru şi film Piersic (piese: “Zbor deasupra unui cuib de cuci”; filme: “De-aş fi Harap-Alb”, “Colierul de turcoaze”, “Trandafirul galben”, “Haiducii lui Şaptecai”).

1936 – S-a nascut Nicapetre (Petrica M. Balanica), artist plastician român; (d.21 aprilie 2008)

1939 – S-a nascut Sergiu Hanganu, arhitect român, membru de onoare al Academiei Române, stabilit în prezent în Canada. Pentru diferite proiecte şi lucrări a fost distins cu şase premii întâi, cu 39 de premii de excelenţă şi a participat la 29 de jurii internaţionale de arhitectură.

A avut cinci expoziţii personale de proiecte de arhitectură în Ottawa, Toronto, Montreal şi New York şi alte şapte expoziţii pe diverse teme (decoraţiuni interioare, arhitectură modernă).

1941 –  Au început  Washington consfătuiri secrete între Statele-Majore englez si american(pâna la 29 martie 1941) in timpul carora  au fost adoptate principiile fundamentale ale strategiei războiului împotriva puterilor “Axei” (planul “ABC1”).

1942 – S-a nascut  Alexandru Mironov, scriitor şi realizator de emisiuni TV.

1944: Inceteaza  blocada germana asupra  Leningradului, inceputa la 8 septembrie 1941.

Asediul Leningradului a provocat in randurile populatiei si a aparatorilor orasului un numar de  600 000 de morti, si distrugeri masive. Numai centrul oraşului a rămas intact. 

 1945: Eliberarea lagarului de exterminare de la Auschwitz -Polonia.

Children peering through barbed wire fence at Auschwitz

Ziua de 27 ianuarie a fost declarata zi de comemorare a victimelor holocaustului.

1944 – S-a nacut Nick Mason, baterist şi compozitor britanic (Pink Floyd).

1948 – S-a nascut  Mihail Barisnikov dansator rus, coregraf, și actor.

1958- S-a nascut  la Sinaia, Norica Nicolai, fost senatoare  liberala in Parlamentul Romaniei.

A fost aleasă deputat în Parlamentul European  în data de  7 iunie  2009,  pe lista  Partidului National Liberal.

1967: Trei astronauti americani (Virgil Grissom, Edward Withe si Roger Chaffee) au murit, fiind carbonizati in incendiul izbucnit la bordul navetei spatiale „Apollo 1”, in timpul simularii unei lansari a acesteia de la Cape Canaveral, SUA.

1967: A fost semnat de catre URSS, SUA si Marea Britanie  Tratatul privind utilizarea pasnica a spatiului cosmic pentru urmatorii 60 de ani (intrat in vigoare la 10 octombrie).

Acesta si a fost ratificat în unanimitate de către  Senatul S.U.A.,  intrand în vigoare 10 octombrie 1967.

1973: La Paris, a fost semnat acordul de pace care a dus la incheierea Razboiului din Vietnam

O încetare a focului a fost semnata la Paris între Statele Unite şi Vietnamul de Nord,in urma negocierilor dintre  Le Duc Tho din partea Vietnamului si a lui Henry Kissinger pentru America, s-au încheiat 10 ani de război. Publicul american este socat sa afle ca  56 000 de soldaţi americani si-au pierdut viaţa în Vietnam, şi ca s-au irosit 135 de miliarde de dolari  în operaţiunile militare.

1978 – S-a nascut Cătălin Măruţă, realizator TV român.

 

1983 – A murit popularul actor de  comedie  francez Luis de  Funès,la varsta de 68 de ani.


1990: A inceput procesul celor patru demnitari ai regimului comunist (Ion Dinca, Tudor Postelnicu, Emil Bobu si Manea Manescu); pe 2 februarie au fost condamnati la inchisoare pe viata. Dupa scurt timp, au fost pusi in libertate.

2008 – A murit presedintele indonezian Suharto.

Suharto s-a născut la 8 iunie 1921.A fost presedinte al Indoneziei intre anii 1967-1998.

 2009 – A murit John Updike, prozator şi poet american ( romanul sau “Centaurul” a fost tradus si in limba romana);( n.1932)

2010 – A murit scriitorul american Jerome David Salinger, autorul romanului “De veghe în lanul de secară”; (n.1 ianuarie 1919,New York).

2013 – A murit politicianul comunist sovietic Ivan Bodiul; (n.3 ianuarie  1918).

În ciuda originii sale moldovenesti, a fost un prost vorbitor al limbii romane.Ivan Bodiul a fost prim-secretar al Partidului Comunist din Moldova de la 28 mai 1961  – 30 decembrie 1980.

A dus o politica de deznationalizare a romanilor moldoveni si de persecutii impotriva intelectualitatii romane din aceasta republica sovietica.

Calendar crestin ortodox

Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur.

Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur

In ziua in care se face pomenirea  Aducerii mostelor Sfantului Ioan Gura de Aur, se aminteste ca acesta a acuzat-o pe imparateasa Eudoxia ca si-a insusit via vaduvei Calitropia. Sfantul Ioan Gura de Aur a fost izgonit de doua ori din scaunul patriarhal, ca dupa un timp, sa fie rechemat in scaunul patriarhal. A treia si cea din urma data a fost trimis la Cucus. De aici a fost dus la Aravissos si apoi la Pitius, unde a murit in anul 407. A fost ingropat in Comane.

In anul 434, unul dintre ucenicii sai, numit Proclu (434-447), ajungand Patriarh de Constantinopol, a cerut voie imparatului bizantin Teodosie, sa aduca in Constantinopol trupul Sfantului Ioan Gura de Aur. Abia in anul 438 crestinii au reusit sa aduca trupul Sfantului Ioan Gura de Aur in capitala Imperiului Bizantin.

Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur au fost duse mai intai in Biserica Sfantului Apostol Toma, numita “a lui Amantie”, iar dupa aceea la Biserica Sfanta Irina. A doua zi, dis de dimineata, Sfintele sale Moaste au fost duse in Biserica Sfintii Apostoli. Potrivit Traditiei, in momentul in care au fost asezate in aceasta din urma biserica, din gura Sfantului Ioan s-au auzit cuvintele: “Pace tuturor.”

Racla cu Sfintele Moaste a fost ingropata in Sfantul Altar, langa Moastele Sfantului Grigorie Teologul.

Dupa venirea cruciatilor in Constantinopol, Moastele Sfintilor Ioan si Grigorie Teologul au fost duse in Venetia, iar apoi in Roma. Cinstitul sau trup a fost asezat mai intai intr-un pridvor al unei Biserici medievale, inchinata Sfantului Apostol Petru. Mai tarziu, in data de 1 mai 1626, acestea vor fi transferate in Biserica cea mare a Sfantului Petru, fiind asezate intr-o Capela special amenajata pentru ele.

In ziua de 27 ianuarie se face pomenirea mutarii Sfintelor sale Moaste din Constantinopol in Roma. Dupa 800 de ani, moastele celor doi sfinti au ajuns sa fie inapoiata Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan Paul al II lea restituite Bisericii Constantinopolului, in data de 27 noiembrie 2004, Moastele Sfintilor Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Grigorie Teologul.

You may also like

Comments are closed.

By