FĂRĂ ISTERIE // După negocieri, RTR Moldova va fi repus în grila operatorilor de cablu

RTR

RTR Moldova a emis un comunicat de presă în care anunţă că postul va fi retransmis în curând de toţi operatorii de cablu din Republica Moldova. Acest lucru va fi posibil pentru că în prezent reprezentanţii companiilor de cablu şi cei ai RTR au demarat o serie de negocieri.

Totodată, conducerea RTR constată că încetarea retransmiterii postului de televiziune a avut la bază „unele probleme de ordin comercial”.

În aceeaşi ordine de idei, se mai arată în comunicat, „toate părțile sunt cointeresate în soluționarea cît mai rapidă a acestei probleme.”

Publicăm mai jos integral comunicatul emis de RTR MOLDOVA.

Comunicat de presă al radiodifuzorului „RTR Moldova”

Astăzi, 14 ianuarie 2014, în legătură cu sistarea retransmisiei postului de televiziune „RTR Moldova” în unele rețele de distribuție, reprezentanții companiei „RTR Moldova”, au demarat o serie de negocieri cu conducerile companiilor operatori de cablu din Republica Moldova, în scopul asigurării revenirii postului de televiziune „RTR Moldova” în grila de programe a acestora.

Ca rezultat a acestor negocieri, constatăm, că încetarea retransmiterii postului de televiziune „RTR Moldova” a avut loc ca consecință a unor probleme de ordin comercial, rezultate din lipsa înțelegerii mutuale între companii. Am constatat însă, că toate părțile sunt cointeresate în soluționarea cît mai rapidă a acestei probleme. Astfel, negocierile vor continua astăzi, 14 ianuarie, și mîine – 15 ianuarie 2014.

La prima rundă de discuție, conducerea „RTR Moldova”, a comunicat decizia de a prezenta dreptul de retransmisie a postului sus-menționat în toate rețelele de cablu a Republicii Moldova în baza unor condiții speciale, și anume acordarea unor facilități; ce vor exclude pe viitor orice problemă de ordin financiar. Ca urmare a deciziei pronunțate de „RTR Moldova”, estimăm că în zilele apropiate, retransmisia postului va fi reluată în toate rețelele de cablu a Republicii Moldova.
La moment, postul de televiziune „RTR Moldova”, asigură transmiterea semnalului tutoror operatorilor de cablu a Republicii Moldova.

Directorul postului de televiziune „RTR Moldova”
Sergheev Evghenii

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By