Consiliul Superior al Procurorilor are un nou preşedinte

rosioru site

Prin unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Procurorilor a fost ales procurorul Mircea Roşioru, şef al Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale.

Potrivit unui comunicat, noul preşedinte al CSP are 34 de ani, este absolvent al unei facultăţi de drept din România, şi-a început cariera în cadrul organelor Procuraturii în anul 2001, deţinînd pe parcurs mai multe funcţii: în procuratura din Hînceşti, în Procuratura Anticorupţie, în cadrul Direcţiei judiciare a Procuraturii generale. Mircea Roşioru deţine gradul de calificare consilier juridic de rangul I, iar în perioada 2010-2013, a fost preşedinte al Colegiului de calificare de pe lîngă CSP. De asemenea, noul preşedinte al CSP este membru al grupurilor de lucru pentru reformarea Procuraturii.

Pe lîngă cei trei membri de drept – Procurorul General, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministrul Justiţiei), din noua componenţă a CSP mai fac parte:
-Mircea Roşioru – Şef al Direcţiei Judiciare a Procuraturii Generale (PG)
– Ruslan Popov – Şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică a PG
– Viorel Tureac – Procuror al mun.Bălţi
– Remus Moroz – Procurorul raionului Hînceşti
– Vasile Stoinov – Procurorul raionului Comrat
– Eduard Maşnic – Procurorul sectorului Buiucani, mun.Chişinău
– Gheorghe Mîţu – Profesor de drept titular (ales de Parlament)
– Igor Hadîrcă – Profesor de drept titular (ales de Parlament)
– Ghenadie Fortuna – Profesor de drept titular (ales de Parlament)

CSP

Mandatul membrilor Consiliului Superior al Procurorilor este de 4 ani, cu excepţia membrilor care fac parte de drept din componenţa Consiliului.

CSP este organ reprezentativ şi de autoadministrare a procurorilor – garantul autonomiei, obiectivităţii şi imparţialităţii procurorilor.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By