Încă un eşec pentru PCRM, partidele din coaliţie au refuzat să participe la şedinţa convocată de comunişti

img_9130_346870001

foto:publika.md

Anunţul a fost făcut, astăzi, de către liderii coaliţiei de guvernare. Potrivit lor,sesiunea parlamentară extraordinară, pe care au solicitat-o comuniştii, este un spectacol la care nu vor participa. Amintim că PCRM a cerut convocarea de urgenţă a Parlamentului pentru a fi examinat rolul instituţiilor statului, dar şi implicarea demnitarilor în atacul asupra celor trei posturi de televiziune excluse din mai multe pachete ale operatorilor prin cablu.

„Problema există, dar nu în formula prezentată de opoziţia comunistă. Există lacune, care au şi fost dezbătute în Comisia mass-media. Nu cred că acum prezintă un mare pericol pentru libertatea presei. Nu trebuie să demonstrăm mare ingerinţă, pentru că CCA este o structură autonomă. Şi nu bătăuşii comunişti ar trebui să ne dea lecţii de democraţie. Nu cred că ei sunt cei indicaţi. Am decis să nu ne lăsăm atraşi în acest spectacol. Nu vom participa la acest show pe care încearcă comuniştii să-l demonstreze”, a declarat liberalul-reformator Ion Hadârcă.

„Este o poziţie comună de a nu participa la acest circ, inventat de comunişti. Abordarea acestui subiect de către promotorii numeroaselor atacuri la adresa ziariştilor este o mare ipocrizie. De aceea, vine acestă decizie, de a nu particpa la acest circ”, a adăugat preşedintele fracţiunii parlamentare a PD, Marian Lupu.

„Este absolut evident că nu libertatea presei este intenţia comuniştilor. Este clar că orice subiect sensibil va fi folosit de PCRM. Din 2001, toate petrecute în Republica Moldova protestul jurnaliştilor de la Teleradio moldova, deetatizarea posturilor Antena C şi Eurotv, astfel, încât acestea să ajungă unul la Roşca şi altul la Voronin, închiderea agenţiei Infor-Prim, închiderea ziarului Timpul, toate acestea s-au produs sub conducerea comunistă şi au avut drept scop oprimarea libertăţii de exprimare. Subscriem la această decizie şi credem că dezbaterile la acest subiect trebuie să aibă o finalitate. Grupul de lucru menţionat va propune o serie de amendamente care să fie nu doar propuse, ci şi votate pentru a rezolva acele probleme la subiectul propus”, a spus liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ.

Amintim că anume comuniştii au fost acuzaţi în repetate rânduri de presiuni inadmisibile asupra presei.

În 2004, aproximativ 500 de jurnaliști de la posturile naționale de radio și televiziune au creat un comitet de grevă împotriva cenzurii impuse de către autoritățile comuniste. Jurnaliștii de la Teleradio-Moldova au declarat că cenzura era impusă fără drept de replică de către înalți demnitari de stat, oral sau la telefon. După ce este mimată reformarea Teleradio-Moldova în instituție publică, se fac reduceri mari de personal, în principal din contul jurnaliștilor nemulțumiți de politica editorială a companiei. În cele din urmă, televiziunea și radioul național devin instituții de propagandă ale regimului comunist.

În 2006, radioul și televiziunea municipală Antena C și Euro TV, ostile dictaturii lui Voronin, au fost scoase la vânzare de către Consiliul municipal Chișinău, cu votul comuniștilor și creștin-democraților. Angajații Antena C au fost scoși cu forța din instituție, sub pretextul unei alarme false cu bombă. După simularea unui proces de privatizare, Antena C a adoptat o politică editorială procomunistă, iar Euro TV a devenit portavoce a PPCD, fapt confirmat ulterior de toate monitorizările naționale și internaționale.

În 2007, Societăţii Române de Televiziune i-a fost retrasă licenţa pentru retransmiterea TVR 1 în R. Moldova, pe frecvenţa a doua de stat, frecvenţa acordată SRTV fiind transmisă postului de televiziune „2 Plus”. Licenţa TVR 1 a fost scoasă la concurs în urma unei sesizări precum că postul respectiv n-a achitat nişte facturi.

Ziarul „TIMPUL” a fost lichidat după un proces de judecată intentat după ce relatase despre acțiuni de corupție cu achizițiile de automobile ale inalților demnitari. Autoarea investigației a fost bătută de un necunoscut în plină stradă. Ziarul a fost nevoit să se inregistreze cu o nouă denumire pentru a putea continua activitatea.

La fel, regimul comunist a mimat deetatizarea ziarelor guvernamentale, MOLDOVA SUVERANĂ și NEZAVISIMAIA MOLDOVA, dar de facto le-a trecut în tabăra propagandistică a comuniștilor.

De asemenea, pe timpul regimului comunist, cel mai mare instrument de propagandă comunistă, televiziunea NIT, a obținut cele mai multe frecvențe terestre din partea CCA ,obținând acoperire națională într-o perioadă record. La fel s-a întâmplat și cu televiziunea Euro TV apropiată PPCD.

În 2008 CCA a anunţat că nu va prelungi automat licenţa ProTV Chişinău, invocând pentru această decizie pretinse încălcări ale reglementărilor în domeniu legate de lipsa programelor de ştiri pentru persoanele cu deficienţe de auz, volumul de publicitate şi înlocuirea unui jurnal de ştiri realizat de ProTV Bucureşti.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By