Ariel Sharon, supranumit „Regele Israelului”, a murit la vârsta de 85 de ani

ArielSharon_1760108a

Fostul premier israelian Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, relatează presa israeliană.

Ariel Sharon a suferit un atac vascular cerebral pe 4 ianuarie 2006, în urma căruia a fost paralizat. De atunci a intrat în comă şi era menţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor.

Starea de sănătate a fostului premier continuase să se deterioreze în ultimele zile, fiind critică.

Sharon a decedat în Clinica Chaim Sheba din Tel Hashomer, în apropiere de Tel Aviv.

Cariera politică a lui Ariel Sharon a început oficial în 1973 când a fost ales prima dată în Knesset. A avansat la funcţia de consilier al prim-ministrului, pe teme de securitate, apoi a ocupat şase funcţii de ministru, până să ajungă şeful cabinetului, în 2001.

Va rămâne în istorie datorită deciziilor sale controversate, în 1982 în perioada în care conducea Ministerul Apărării, aproape singur, a hotărât să invadeze Libanul, pe motiv că era locul de unde palestinienii lansau atacuri asupra statului evreu. Operaţiunea s-a încheiat dezastruos, iar Sharon şi-a pierdut funcţia şi a fost anchetat pentru crimele comise în timp asaltului. Opt ani mai târziu, când a devenit ministrul Construcţiilor şi Locuinţei, a iniţiat cel mai mare proiect de colonizare a Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza, fiind premier,  a decis retragerea trupelor şi desfiinţarea coloniilor din Fâşia Gaza în 2005.

Raanan Gissin, fost consilier al lui Ariel Sharon: „Am fost consilierul său timp de 15 ani şi pentru Israel este un moment foarte trist. Ariel Sharon a fost un simbol al ţării, aşa cum Nelson Mandela a fost pentru poporul din Africa de Sud”.

Fiii lui Ariel Sharon au dorit ca el să fie ţinut în viaţă de aparate, însă în cei opt ani n-au existat semne că starea sa ar fi reversibilă.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By