GUVERNUL LEANCĂ NU A CĂZUT. MOŢIUNEA PCRM a fost respinsă

parlament

Moţiunea de cenzură înaintată de comunişti nu a fost aprobată în şedinţa de astăzi a Parlamentului, aceasta acumulând doar 35 de voturi.

Iată ce au declarat deputaţii înainte de votarea Moţiunii:

Igor Corman, PD: Cum poţi să ceri demisia unui Guvern care a negociat acordul de asociere cu mandatul Parlamentului? Cum poţi să ceri demisia unui Guvern când acest acord a fost doar Parafat? E cam cusută cu aţă albă această Moţiune de Cenzură.  Vreau să vă amintesc, dragi comunişti despre sloganul cu care aţi fost în alegeri în 2009 – Moldova Europeană o construim împreună! Păi haideţi să construim împreună această Moldovă Europeană!

Igor Vremea, PCRM: Moţiunea de cenzură dezbătută astăzi poate fi intitulată drept trădare de Patrie sau cum Guvernarea vinde propriul Popor! Cum a fost demis Filat pentru Corupţie, aşa ar trebui demis şi Guvernul Leancă pentru trădare de stat.

Igor Dodon, PSRM: Domnul Leancă este singurul din actuala guvernare care probabil mai crede sincer în integrarea Europeană. Restul le trebuie doar lozincă pentru alegeri. Moldova are nevoie însă de altceva, de un guvern tehnocrat şi profesionist, de aceea vom susţine astăzi această moţiune.

Eduard Muşuc PCRM: Domnule Leancă, aţi promis că vă veţi da demisia dacă regimul de vize nu va fi abolit până în 2012. Păi aveţi şansa să o faceţi acum. Atunci eraţi ministru de externe, acum nu aveţi şef, aşa că vă depuneţi demisia şi atât.

Gheorghe Mocanu, PLDM: Astăzi suntem la a treia încercare de demisie a Guvernului de către PCRM. Exact acum, în anul în care s-a făcut mai mult decât în ultimii 20 de ani! Eu vreau să le spun mulţumesc, în calitatea mea de cetăţean şi de Deputat, tuturor miniştrilor din actualul Guvern.

Amintim că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost înaintată de PCRM în cadrul ședinței Parlamentului de la sfârşitul săptămânii trecute. Comuniştii s-au arătat nemulţumiţi de modalitatea prin care a fost parafat Acordul de Asociere cu UE. Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin a acuzat guvernul că a ţinut în secret atât negocierile, cât şi documentul, ceea ce este o crimă gravă împotriva poporului şi a ţării.

Moţiunea de cenzură de astăzi este a treia la număr, PCRM a mai depus anterior încă două astfel de propuneri privind demisia cabinetului de miniştri.

moldova24.info

Vizualizaţi Harta ştirilor moldova24.info pe o hartă mai mare

You may also like

Comments are closed.

By