Trei tineri din Criuleni care AU VIOLAT O MINORĂ vor sta la puşcărie câte 10 ani

catuse

Trei tineri din raionul Criuleni au violat o minoră, doi dintre inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare, iar cel de-al treilea este anunţat în căutare.

Potrivit celor constatate de Procuratura din Criuleni, în octombrie 2010, tinerii au întâlnit minora la marginea satului în care locuiau toţi patru. Agresorii au aplicat forţa fizică asupra victimei, după care au violat-o.

Despre cele întâmplate, familia fetei a aflat abia peste câteva luni de la incident, când au constatat că fiica lor în vârstă de 14 ani este însărcinată. Rudele au alertat oamenii legii, care au iniţiat o cauză penală pe faptul violului. În iulie 2011, victima a născut un copil.

Doi dintre inculpaţi, care la momentul comiterii infracţiunii aveau câte 14 ani, au fost recent condamnaţi la câte 10 ani de detenţie, cu luarea imediată sub strajă din sala de judecată. Aceştia îşi vor executa pedepsele cu închisoare în penitenciar pentru minori până la atingerea vârstei majoratului, după care vor fi transferaţi în penitenciar de tip închis.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale

You may also like

Comments are closed.

By