Toate băuturile de pe piaţă vor fi mirosite şi gustate de o comisie specializată în degustaţie

vina

Un Regulament în acest sens a fost aprobat, astăzi, de Cabinetul de miniștri. Documentul prevede ca produsele pe bază de bere şi producţia alcoolică: alcool etilic, vodcă, brandy, distilate de altă origine decât cea viticolă, rachiuri, aperitive, balsamuri, lichioruri, băuturi slab alcoolice să fie gustate şi mirosite de Comisia Centrală de Degustaţie.

Aceasta va fi constituită din 21 de persoane, specialişti cu experienţă în domeniu de cel puţin cinci ani. Membrii comisiei vor fi selectaţi prin concurs. Pentru a determina calitatea băuturilor alcoolice, fiecare degustător va primi o fişă de analiză senzorială, pe care îşi va indica numele. Totodată, va trebui să noteze: aspectul (limpiditate, efervescenţă); culoarea; aroma (buchet);  gustul și caracterul tipic al băuturii. La aprecierea calităţii mostrelor se va aplica o scară de zece puncte, unde pentru fiecare tip de băutură a fost stabilit un punctaj minim pe care trebuie să-l obţină.

De exemplu, pentru aprecierea calităţii berii scara va fi de 21 de puncte. Regulamentul mai prevede că ședinţele de degustare deschise se vor efectua la o masă comună la care se vor discuta şi caracteristicile mostrelor analizate. Mostrele vor fi însoţite de o informaţie succintă referitoare la tipul de produs şi la producător.

Cei care nu vor fi mulțumiți de decizia Comisiei o vor putea contestata în termen de cinci zile din data eliberării rezultatului solicitantului.

moldova24.info

 

 

 

You may also like

Comments are closed.

By