„Teroristul” Amerberg a fost amendat cu 4500 de lei

amerberg

Activistul comunist, în apartamentul căruia procurorii au găsit, acum trei luni, 122 cartuşe, a fost condamnat la amendă penală în mărime de 225 unităţi convenţionale (4500 lei), se menţionează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria sectorului Ciocana, după ce Procuratura Generală a demonstrat vinovăţia acestuia de păstrare ilegală a muniţiilor.

Fiind audiat în instanţă, învinuitul şi-a recunoscut vina în cele incriminate, solicitînd ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor acumulate şi indicate în rechizitoriului întocmit de procurori la faza de urmărire penală.

Sentinţa este cu drept de atac în Curtea de Apel Chişinău.

Menţionăm că, percheziţiile în apartamentul activistului au fost efectuate în cadrul verificării anumitor informaţii operative în dosarul vizînd dublul omor de la Durleşti. Pe acest caz investigaţiile continuă, se mai scrie în comunicat.

Amintim că în luna septembrie, anul curent, la domiciliul activistului comunist, Mihail Amerberg,  procurorii însoţiţi de mascaţi au descins în locuinţa acestuia care era suspectat că ar avea legătură cu cazul dublului omor de la Durleşti de acum trei ani, când doi tineri au fost împuşcaţi mortal. După mai bine de şapte ore de percheziţii, poliţia a ridicat din casa acestuia mai multe arme şi cărtuşe. La faţa locului au venit mai mulţi deputaţi comunişti, iar conducerea Ministerului de Interne a cerut într-un briefing de presă să nu se facă presiuni asupra anchetei.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By