Procurorii nu sunt de acord cu sentinţa aplicată unui violator

inchisoare_61765300

Procuratura raionului Teleneşti va contesta sentinţa aplicată unui bărbat, care în vara acestui an, s-a dat drept poliţist şi a violat o minoră. Cazul a avut loc în luna iunie curent, cînd aflîndu-se în stare de ebrietate alcoolică, inculpatul a ademenit o minoră de 8 ani, pe imaşul din apropierea satului, căreia i s-a prezentat ca fiind angajat al poliţiei. În continuare, prin ameninţarea cu moartea, a răpit copila, tîrînd-o într-o carieră de nisip de pe malul rîului Răut, unde a violat-o.

Individul, în vîrstă de 26 de ani, a fost reţinut a doua zi, iar în cadrul audierilor şi-a recunoscut vina. Potrivit procurorilor, acesta este căsătorit şi are la întreţinere un copil minor.

Recent, inculpatul a fost condamnat pentru trei capete de acuzare, printre care: răpirea unei persoane, viol şi acţiuni violente cu caracter sexual, fiindu-i stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 13 ani. Procurorii au solicitat condamnarea făptuitorului la 23 de ani de detenţie cu încasarea în folosul părţii vătămate a unui prejudiciu de 80 mii de lei, motiv pentru care vor contesta sentinţa aplicată de către instanţa de judecată, pe care o consideră prea blîndă.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By