14 C
Chișinău
Friday, April 23, 2021

Procedura de control a valorii mărfurilor în vamă va fi simplificată

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_img

Inițiativa aparține Serviciului Vamal și își propune să elucideze toate aspectele de evaluare a mărfurilor în scopuri vamale și să asigure aplicarea uniformă a metodelor de determinare a valorii în vamă de către agenții economici și organul vamal. Modificările propuse sunt racordate la practicile europene și se bazează pe principiul transparenței maxime la toate etapele de interacțiune a organului vamal cu declarantul.

Noile reglementări, detaliază prevederile Legii cu privire la tariful vamal și clarifică modul de aplicare a normelor legale privind tranzacțiile economice externe.

În acest sens, agentul economic va cunoaște cu exactitate cerințele organului vamal privind valoarea în vamă și va putea să asigure din timp toate datele și informațiile necesare pentru a confirma prețul tranzacției. Totodată, organul vamal va dispune de pârghiile necesare pentru a verifica corectitudinea prețului anunțat de declarant și a preveni tentativele de subevaluare a mărfurilor.

Serviciul Vamal a realizat în primele 11 luni ale anului curent încasări practic duble la bugetul de stat față de aceeași perioadă a anului 2009, creșterea constituind  92 la sută sau cu peste 6 miliarde de lei.

Volumul încasărilor suplimentare la bugetul de stat rezultate din controlul valorii în vamă a mărfurilor importate pentru zece luni ale acestui an  a constituit  circa 230 de milioane de lei,  față de 217 mil. mln lei în perioada respectivă a anului trecut.

Totodată, ponderea cazurilor de neacceptare de către organul vamal a prețului tranzacției, declarat de importator, este în descreștere și constituie 10% din totalul declarațiilor, ceea ce denotă un nivel înalt de conformare benevolă a importatorilor la reglementările vamale și achitarea impozitelor. (În Ucraina, de exemplu,  ponderea de neacceptarea a valorii în vamă constituie 17% din totalul declarațiilor).

Un alt avantaj al acestor modificări promovate de Serviciul Vamal rezidă în  minimizarea factorului corupțional și excluderea abuzurilor din partea colaboratorilor vamali.

Astfel, normele stabilesc foarte clar  și explicit lista actelor obligatorii necesare a fi prezentate organului vamal pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor importate, iar orice cerere de a prezenta acte suplimentare, urmează să fie  fie justificată de colaboratorul vamal responsabil. Mai mult, această listă de documente a fost limitată.

În vederea informării comunității de afaceri despre toate aspectele de evaluare a mărfurilor, Serviciul Vamal a elaborat Ghidul valorii în vamă, care va fi prezentat și distribuit pe parcursul lunii decembrie.

sursa: gov.md

moldova24.info

- Advertisement -spot_img

Latest news

Related news

- Advertisement -spot_img