O femeie a pus la cale omorul bărbatului împuşcat în sectorul Buiucani

arma

Poliţia a reţinut un suspect în vârstă de 33 ani, locuitor al capitalei care este bănuit că acum două săptămâni a încercat să omoare un bărbat de 64 ani din  sectorul Buiucani. Suspectul nu este la prima abatere de la lege, acesta a fost judecat pentru purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor.

Conform informaţiilor preliminare ale poliţiei, bănuitul ar fi recurs la crimă din interes material în complicitate cu o doamnă în vârstă de 54 ani, organizatorul fărădelegii.  Arma din care a tras individul s-a dovedit a fi dobândită şi păstrată ilegal și a fost expediată în laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizei balistice. Probele care au fost depistate şi ridicate de la locul faptei demonstrează vinovăţia suspectului. În cadrul audierilor, el a recunoscut fapta comisă.

Reamintim că, în dimineaţa zilei de 3 decembrie, curent, un bărbat din capitală a fost ţinta unui atentat criminal când un necunoscut a tras câteva împuşcături dintr-un pistol, în momentul când a intrat în garaj.

Dacă vor fi gășiți vinovați, suspecții riscă închisoare  de la 15 la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By