(Video) Angajat al Penitenciarului din Taraclia, reţinut în flagrant delict

peni

La data de 11 noiembrie, curent, angajaţii Inspectoratului Naţional de Investigaţii, în comun cu Procuratura Militară au reţinut în flagrant un angajat a Serviciului Securitate din Penetenciarul nr.1-Taraclia.

Potrivit forţelor de ordine, s-a stabilit că tînarul de 23 de ani, domicilat în oraşul Ungheni, activa de aproximativ jumătate de an în calitate de specialist în cadrul Serviciului Securitate a Penetenciarului. Acesta a nimerit în vizorul grupului de lucru, fiind urmărit timp de mai bine de o lună.

Ca rezultat, reţinerea acestuia a fost posibilă în flagrant şi s-a desfăşurat în satul Balabanu, raionul Taraclia. Ofiţerul a fost surprins de oamenii legii în clipa în care tocmai se întîlnise cu un ofiţer sub acoperire, care s-a dat drept ruda unuia dintre deţinuţi. Astfel, “agentul” i-ar fi transmis angajatului penitenciar 2 telefoane mobile pentru a fi transmise deţinutului, în schimbul unei recompense de 800 de lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 322 al.2 „Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în penitenciare”Cod Penal al RM.Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unor asemenea infracţiuni se pedepseşte cu amendă de 10 mii de lei sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

La moment, suspectul este cercetat penal în stare de libertate.

sursa: politie.gov.md

You may also like

Comments are closed.

By