OSCE va sprijini Republica Moldova în promovarea politicilor de integrare a minorităţilor

OSCE LEANCA

Declaraţia a fost făcută de Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţile Naţionale (ÎCMN), Astrid THORS, în cadrul întrevederii de astăzi cu Prim-ministrul Iurie LEANCĂ.

Şeful Guvernului a confirmat interesul Republicii Moldova pentru continuarea dialogului cu ÎCMN în direcţiile prioritare de cooperare şi a apreciat înalt rolul acestuia în realizarea politicii de integrare a minorităţilor naţionale.

Iurie LEANCĂ a menţionat că politica promovată de Executiv în domeniul relaţiilor interetnice îşi propune să păstreze identitatea culturală, lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale.

Premierul a subliniat importanţa coeziunii interetnice în societatea moldovenească, menţionând că aceasta reprezintă o condiţie indispensabilă a stabilităţii sociale, dar şi în procesul de reglementare a problemei transnistrene.

La rândul său, Astrid THORS a apreciat pozitiv cooperarea bilaterală şi contribuţia Guvernului la realizarea proiectelor comune în diverse domenii, inclusiv în instruirea lingvistică a minorităţilor naţionale.

În cadrul întrevederii s-a discutat şi despre organizarea recensământului populaţiei în primăvara anului 2014, situaţia din autonomia găgăuză, precum şi din şcolile moldoveneşti cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană.

Cei doi oficiali au pledat pentru continuarea unui dialog constructiv în vederea amplificării progresului în domeniile de cooperare.

Astrid THORS se află într-o vizită oficială de trei zile în Republica Moldova.

moldova24.info, cu referire la Biroul Comunicare și relații cu presa al Guvernului Republicii Moldova

You may also like

Comments are closed.

By