LUPU: PCRM nu va schimba vectorul european, chiar dacă VA REVENI LA PUTERE

Marian_Lupu_Senate_of_Poland

În cazul în care, după alegerile parlamentare din 2014, la putere ar veni PCRM, acumulând chiar şi un număr impunător de mandate, preşedintele PD, Marian Lupu consideră că reprezentanţii comuniştilor nu vor schimba vectorul proeuropean al ţării. Potrivit liderului democrat, practica internaţională arată că denunţarea acordurilor nu se întâlneşte atât de des. De aceea, susţine LUPU, este important ca pe lângă faptul că  acordurile cu UE vor fi parafate la Vilnius, ele să fie şi semnate până la următoarele alegeri parlamentare.

„Parafarea Acordului estre o acţiune absolut necesară care va duce la semnarea şi ulterior ratificarea acestui Acord. Deci este foarte important să ratificăm acest Acord înainte de alegerile parlamentare din 2014, deoarece, fiind ratificat de către Parlament, devine lege. Şi, pe această cale, ce n-ar spune mai mult şi experţi, şi comentatori, totuşi, în viziunea mea, semnarea şi ratificarea acestui Acord vine să facă ireversibilă calea integrării europene a Republicii Moldova.În practica internaţională, nu cred că vom găsi multe cazuri de denunţări de acorduri. Şi nu cred că orice guvernare, care ar fi în Republica Moldova, şi-ar permite un asemenea pas, cu toate că nu putem să oferim garanţii sută la sută. Însă, în cea mai mare parte, acest Acord, devenind şi obligaţiune a statului, un acord care va trebui să fie implementat de orice guvernare, este un acord care determină viitorul dezvoltării şi modernizării politice, sociale, economice a statului nostru.  Iată de ce este foarte şi foarte important să trecem această etapă de parafare la Vilnius şi, ulterior, să purcedem la semnarea şi ratificarea Acordului.”

Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By