După ce au eşuat la Chişinău, comuniştii vor sânge la Comrat ?

PCRM-sigla

Cât de potlogar trebuie să fii ca să ceri lumii să te numească patriot, dar, în acelaşi timp să doreşti şi chiar să promovezi destabilizarea ţării şi instaurarea haosului ? La această întrebare ne pot răspunde doar deputaţii din PCRM, pentru că anume ei procedează astfel.

Ca nişte adevăraţi şacali, văzând că nu au cum să pornească o revoluţie la Chişinău, aceştia şi-au focusat toată atenţia asupra Autonomiei Găgăuze. Ştiind că situaţia a fost mereu una instabilă acolo, aceştia au decis să investească toată forţa rămasă (eşecurile din ultima perioadă i-a cam epuizat) în răscolirea puroiului din buboiul de la Comrat, şi încearcă să demonstreze acum pe toate căile posibile că Mihail Formuzal nu este victima propriului eşec ci al puterii de la Chişinău. Astfel aceştia încearcă să monteze populaţia din autonomie împotriva Coaliţiei de Guvernare.

Tre să fii tembel rău ca să vrei să vii la putere prin a stârni conflicte (politice sau de altă natură) în regiuni specifice şi instabile ale ţării. Sunt mulţi cei care nu au uitat cum în anii de cumpănă, în momentul în care proaspăta Republică păşea pe drumul Democraţiei, cu greu s-a izbutit evitarea degenerării conflictului cu tentă separatistă din UTA GAGAUZ-YERI în unul cu vărsări de sânge.

Din ardoarea cu care se implică cei din PCRM în destabilizarea situiaţiei din zona problematică a ţării, reiese un singur lucru – comuniştii vor ca în Găgăuzia să aibă loc revolte şi conflicte care ar putea degenera în situaţii deloc frumoase. Instabilitatea politică pe care o provoacă anume ei acolo prin dezinformarea populaţiei şi demonizarea puterii (alese tot de popor) ar putea duce la asta. E un scenariu pesimist, dar destul de real şi trebuie luat în calcul.

Faptul că au cerut crearea unui grup de lucru format din mai mulţi deputaţi care să se deplaseze la Comrat pentru investigarea situaţiei de acolo, e o demonstraţie în plus a faptului că ei vor ca Parlamentul de la Chişinău să fie acuzat de ingerinţe în activitatea Adunării Populare. Nici măcar soarta noului-vechi aliat al lor Mihail Formuzal nu-i interesează pe ei în măsura în care îi interesează pornirea unei revolte.

Anume din acest motiv, ei au încearcat astăzi să provoace Parlamentul ca să comită greşeala de a se implica în procesele din Găgăuzia. În aceeaşi ordine de idei, astfel de ingerinţă ar putea da naştere ostilităţii din partea administraţiei dar şi ai cetăţenilor care locuiesc în regiune. Iar ostilităţile pot degenera, cred şi speră ei, într-un fel de revoluţie găgăuză care ar alimenta-o pe cea de catifea (care pe zi ce trece devine tot mai imposibilă).

Văzând mesajul clar al Comisiei Europene de astăzi, potrivit căruia Republica Moldova va beneficia de regim liberalizat de vize, comuniştii s-au aprins şi mai mult. Simt cum le fuge pământul de sub picioare şi din această cauză ne putem aştepta de la ei la orice fel de potlogării. Au demonstrat pe parcursul timpului că acest lucru le stă în fire.

Dumnezeu să ne păzească de… comunism!

GABRIEL CĂLIN, VOXPUBLIKA

You may also like

Comments are closed.

By