De la Revoluția de pluș a lui Tkaciuk, la văicărelile lui Voronin

voronin

După ce s-a făcut de cacao cu revoluția de pluș a lui Tkaciuk, după ce pe 7 noiembrie au fost nevoiți să-şi anuleze mitingul de protest, ca să-şi poată reveni din şocul produs de coaliţie (prin adunarea populară din 3 noiembrie), acum comuniştii ne anunță că pe 23, gata, chiar fac revoluție!

Numai că nu au început prin mesaje mobilizatoare, ci prin a se justifica de ce vor fi puţini oameni. Voronin ne explică deja că el știe că oamenii vor fi opriți sa vină de către reprezentanții Coalitiei. Mi-e greu să înțeleg ce s-a întâmplat cu moşul Voronin, de face declarații de o asemenea senilitate. Posibil că recită iar după tezele pe care i le bagă sub nas Tkaciuk și cei doi pești ai săi, cuplul Petrenco și Petkov.

Mesajul lui Voronin însă ascunde ceva foarte interesant – comuniștii sunt conștienți că nu vor fi capabili să adune prea mulți oameni pe 23 noiembrie, ei înțeleg că niciodată nu vor putea atinge performanţa reușită de coalitie, care a adunat peste 100 de mii de oameni în PMAN.

Încercarea din ultimele zile a PCRM de a reveni în ofensivă, e de-a dreptul ridicolă şi a început prin a-i scoate în faţă pe clovnii Petkov și Petreco. Aceștia au debitat tâmpenii mai mari ca ei, scoase de la naftalină, iar “ofensiva” a continuat cu plânsul lui Voronin în faţa presei, care s-a văicărat că știe deja că reprezentanții Coaliţiei vor strica mitingul PCRM.

Comuniștii sunt din ce în ce mai penibili și lipsiți de imaginație, iar panica lor că-şi vor lua una peste bot de la Rusia după summit-ul de la Vilnius, pentru că nu au reușit să creeze criza politică la care s-au angajat, îi face să arate ca nişte disperaţi.

Sursa: GABRIEL CALIN, VOXPUBLIKA

You may also like

Comments are closed.

By