CUTREMUR în Vrancea

cutremur

Un seism cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la 22.05, în zona Vrancea, la o adâncime de 147 de kilometri, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului al României (INFP).

Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (41 de kilometri), Râmnicu Sărat (45 de kilometri), Focşani (48 de kilometri), Târgu Secuiesc (55 de kilometri) şi Buzău (57 de kilometri), potrivit datelor publicate pe site-ul INFP.

În 6 octombrie, tot în zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şapte cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

sursa: mediafax.ro

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By