Cît a costat mitingul puterii de pe 3 Noiembrie?

Рисунок1

Iată că a trecut ceva timp, deja lucrurile selimpezesc, emoţiile scad spiritele se liniştesc. Şi totul pare să revină la normal, adică puterea va fura mai departe, opoziţia va protesta într-aiurea fără nici un rezultat, europenii vor zîmbi şi vor aplauda mai departe guvernarea de succes a moldovei.

Iar oamenii vor fi minţiţi în continuare la fel ca mai nainte.

Dar să trecem la subiect. Au cam întrebat jurnaliştii cît a costat manifestaţia însă partidele au luat apă în gură şi o fac pe niznaiul. Ei bine las să tacă ele partidele că putem noi socoti foarte bine pentru ele.

Deci să începem, se spune că au fost 100,000 (o sută de mii) lucru în care am mari dubii spre exemplu presa internaţională scrie că au fost 70,000. Un lucru este amuzant în această situaţie că este o premieră mondială cînd poliţia a declarat că au fost mai mulţi oameni decît au anunţat organizatorii. Dar să trecem peste acest amănunt al nedemocraţiei puterilor noastre care controlează excesiv poliţia şi procuratura.

Deci să presupunem că este cifra de 100,000 de oameni prezenţi la miting.

Din aceştia circa 20% să fi fost din Chişinău+studenţii care au fost scoşi benevol forţat la miting, deci 20,000 au fost de pe loc (am dubii că au găsit 20,000 din Chişinăuieni să-i susţină). Restul au fost aduşi, deci 100,000-20,000=80,000 de oameni aduşi din localităţile Moldovei.

Oamenii au fost aduşi atît cu autobuzele (mari de rută)cît şi cu microbuzele (rutiere), să presupunem că organizatorii au fost măcar oleacă deştepţi şi au înţeles că e mai convenabil să transporţi oamenii cu autobuze mari decît cu microbuze şi din această cauză 65% au fost aduşi cu autobuzele iar 35% cu microbuzele (tip maxi-taxi) asta iese 52,000 cu autobuzele şi 28,000 cu microbuzele.

Aşa deci transport şi distanţele.

Din toate localităţile practic au pornit autobuze care cîte 1 care cîte 2 deci după cît a fost pusă sarcina la conducerea verde sau albastră a localităţii.

Avem localităţi apropiate de Chişinău (brîul Chişinăului) pînă la 25km dar avem şi sate foarte îndepărtate din nord şi sud cu distanţe de peste 220 km pînă la capitală. Dacă luăm o medie ponderată se primeşte un traseu mediu de 110-120 km, deci considerăm 115km ca distanţă de calcul.

Această distanţă de 115 km este în ambele direcţii de dus şi întors deci 115*2=230km parcurşi.

Aici putem face 2 scenarii de calcul.

  1. Calculăm pe fiecare om cît ar costa biletul pentru un autobuz sau microbuz la o asemenea distanţă. Spe exemplu un bilet de la Chişinău la Bălţi cu microbuzul sau autubuzul este 60 lei. Iar distanţa este de 130km aşa rezultă că avem un tarif de 0.46lei/km de om.

Să calculăm conform scenariului 1 ce avem: 80,000 oameni * 115km * 2 (dus şi întors) astfel avem 8,492,308 lei mai pe scurt circa opt milioane şi jumătate de lei. Asta este transportul.

  1. Scenariul 2 să presupunem că au venit cu costuri diferite cei cu rutierele şi cei cu autobuzele. Într-un maxi-taxi în medie vom considera că au venit 24 oameni (ca să excludem că au stat în picioare astfel au fost nevoie de 28,000 oameni/24oameni per rutieră şi avem că era nevoie de 1167 de rutiere. Autobuzele iau mai mulţi oameni dar în medie ca să stea normal peste 100 km vom lua că au luat 48 oameni (dublu faţă de rutieră) astfel vom avea 52000 oameni/48 (per autobuz)=1084 autobuze

Să calculăm. Cunosc costurile care iau băieţii cu autobuzele, aici minnim minimorum găseşti 10lei/km la microbuze şi 22lei/km la autocare mari astfel vom avea cifrele calculate:

Rutierele: 1167 rutiere*10lei/km*115km*2(dus şi întors)=2,683,333 lei adică 2,68 mil lei

Autobuzele: 1084*22lei/km*115*2=5,481,667 lei

În total scenariul 2 transport =2,683,333 lei+5,481,667 lei=8,165,000 lei (un pik mai bine ca in scenariul 1. Dar avînd în vedere că puterea este în mîinile actualei guvernări şi acesta a dat indicaţii concrete că oamenii să fie aduşi, în mod sigur au presat şi transportatorii să lucreze şi aceştia cum nu vreau să aibă probleme au mai lăsat din preţ daci putem să luăm un coeficient de depreciere astfel să considerăm că transportul i-a costat numai 8 milioane de lei.

Materialul propagandistic.

În piaţă au fost peste 1700 de steaguri pregătite pentru eveniment, costul unui astfel de steag este nu mai puţin de 210 lei (teacă metalică, pînză calitativă ce mai e face) deci 1700*210=357,000 lei. În plus steguleţe mici cu UE şi Moldova pe ele aveau cu miile fiecare participant avea şi mie îmi dădeau de am grămădit vre-o 8-10. Deci dacă spun ei că au fost 100,000 să spunem că şi steguleţe au fost tot atîtea iar costul unui astfel de steguleţ (care la piaţa de suveniruri îl găseam cu 10 lei) să spunem că a fost de 2.5lei astfel avem 100,000*2.5=250,000 lei.

Transparante, lozinci pînze scrise cu raionul de unde vin şi alte chestii au fost vre-o 30 de bucăţi să spunem că una să coste doar 300 lei şi avem 9000 lei.

Агит бригады

Au fost create brigăzi de agitare care să meargă mai ales pe la universităţi să adune tinerii dornici sau nu prea de a veni. Au funcţionat 10 agit-brigăzi care au activat 12 zile. Costul de întreţinere al unei astfel de brigăzi este de 600 lei pe zi. Şi avem: 10 brigăzi*12 zile*600 lei=72,000 lei.

Propaganda

Nu cunosc cît a costat tipărirea materialului de propagandă (pe pereţi) şi adunarea listelor dar pun aşa un minim de 10,000 lei

Evenimentul

Desfăşurerea evenimentului în sine a presupus montarea scenei, ecranelor, arenda tehnicii audio care după unele surse pentru o aşa amploare este de 200,000 lei

Totaluri

Astfel avem costul total al evenimentului (asta fără a calcula reclama în sursele mass media deoarece multe din ele îs supuse guvernării şi presupun că au dat pe gratis reclama care în mod normal trebuie plătită şi astfel au economisit un 3 milioane de lei), transport + steguleţe+ steaguri mari+ material de propagandă+ Агит бригады.

Vom avea 8,000,000 lei (transportul)+357,000lei (steagurile mari)+250,000 lei (steagurile mici)+9,000 lei (transparante)+72,000 lei Агит бригады +10,000 lei + 200,000(liste şi material de propagandă) + 200,000 (scena şi evenimentul în sine) şi obţinem un total de 8,898,000 lei.

Deci 8.9 milioane lei asta calculat pe minim acest eveniment fără a lua în calcul reclama TV scaunele multicolore în centrul capitalei etc şi alte cheltuieli.

Ce se putea de făcut cu aceşti bani?

De echipat un spital cu tehnică modernă, de reparat sau schimbat ferestrele la grădiniţele din ţară, la şcolile din ţară etc. De plătit salariul la o şcoală care a fost optimizată, de dat săracilor şi familiilor vulnerabile.

Dacă spre exemplu într-o şcoală optimizată (închisă) de putere activau 24 de cadre didactice cu un salariu mediu de 2,700 lei atunci aceşti bani le ajungeau să plătească salariul pentru 137 de luni sau 11.5 ani. Hai că mai sînt şi alte cheltuieli cu şcoala dar oricum ceva putea fi făcut mai util societăţii de aceşti bani aruncaţi în vînt, pentru un eveniment care a ţinut mai puţin de 90 de minute.

Mulţi nici nu aveau ideie de ce au venit la Chişinău, le-a ordonat şeful sau au venit la cumpărături, la rude etc. Iar la Gara de nord s-a creat un haos total deoarece multe maşini de rută au fost înrolate în desfăşurarea evenimentului.

http://jurnaltv.md/#au-venit-in-pman-ca-asa-le-a-zis-seful-7973173

http://jurnaltv.md/#scandal-la-gara-de-nord-7973186

http://jurnaltv.md/#experti-mitingul-a-fost-un-joc-politic-7973176

<iframe src=’http://protv.md/embed/192611.html’ frameborder=’0′ width=’600′ height=’440′></iframe>

http://protv.md/stiri/social/au-venit-in-piata-dar-nu-stiu-pentru-ce-ce-spun-moldovenii-despre–192611.html

Dragii mei să-mi fi dat mie 8.9 milioane de lei organizam eu aşa un miting că nu rămînea nimic din acestă gaşcă de hoţi.

Banii aceştia sînt ai poporului ce facem domnilor?

Interesant, cine a plătit nota la sfîrşit?

P.S. Dacă e să intrăm în UE atunci, fie dar nu ca proşti, ci cu fruntea sus şi cu respect!

You may also like

Comments are closed.

By