Atleta Mirela Lavric s-a aruncat de la balcon

mirela-lavric

Atleta română Mirela Lavric (22 de ani), medaliată cu aur la numeroase competiţii internaţionale, în probele de 800 m şi 4×400 m ştafetă, s-a aruncat luni seară din apartamentul fostului său iubit, situat la etajul 1 al unui bloc din Iaşi.

Anchetatorii spun că atleta s-ar fi aruncat de la balcon după o ceartă cu fostul iubit, care i-a spus că nu mai vrea să se împace cu ea. “Erau certaţi şi ea spera să se împace. În urma unei crize de gelozie, s-a aruncat de la balcon, de la o înălţime de trei metri şi jumătate”, au declarat anchetatorii.

În urma căzăturii, Mirela Lavric a leşinat, fiind transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Deoarece rănile nu erau grave, atleta a fost lăsată să plece câteva ore mai târziu.

Antrenoarea Mirelei Lavric, Viorica Pintilie, susţine însă o altă variantă. În opinia antrenoarei, atleta s-a aruncat de la balcon deoarece a fost sechestrată în apartamentul fostului său iubit, unde se aflau în total patru bărbaţi. Astfel, s-ar explica şi hainele rupte ale atletei.

Antrenoarea a declarat că, în aceste momente, atleta se reface sub îngrijirea ei.

Pe de altă parte, Ionuţ Parfene, fostul iubit al Mirelei Lavric, a declarat sec că nu doreşte să comenteze cele întâmplate.

Mirela Lavric, născută în 1991 la Vaslui, a obţinut 7 medalii de aur în carieră: şase la proba de 800 de metri (3 la campionatele mondiale de juniori, 2 la campionatele europene de juniori şi una la Jocurile Francofoniei 2013) şi una la proba de 4×400 de metri ştafetă (la Jocurile Francofoniei 2013).

sursa: gandul.info

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By