Agricultorii care vor importa tractoare, vor fi scutiţi de TVA

tractor

foto simbol

Agricultorii, care vor importa tractoare agricole, în funcție de model, vor fi scutiți de TVA. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Măsura a fost luată pentru a dezvolta și moderniza sectorul agricol, informează serviciul de presă al Executivului. „Ne străduim să eliminăm discrepanța care există pe piață. Fermierii mici importă tractoare cu aplicarea TVA-ului, iar tehnica adusă prin diverse proiecte nu este supusă acestei taxe. Acum, însă, fermierii vor fi la același nivel cu producătorii mari pentru a dezvolta acest sector”, a declarat ministrul Finanțelor, Anatol ARAPU.

În document se mai menționează că a fost reintrodusă cota TVA de 8 % în schimbul celei standard de 20 % pentru producția agricolă primară și zahărul din sfeclă.

De asemenea, s-a decis ca valoarea neimpozabilă a mărfurilor importate să fie majorată cu 100 de euro. Potrivit deciziei, majorarea limitei neimpozabile, de la 200 la 300 de euro, a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova corespunde necesităților și realităților economice.

O altă modificare prevede prelungirea termenului de plată a taxei pe valoare adăugată și a taxei vamale în limita de 180 de zile din momentul importului de materie primă, accesorii, ambalaje primare și articolele de completare utilizate la fabricarea în exclusivitate a mărfurilor destinate exportului.

Prezentul proiect de lege conține, în fond, propuneri de modificare și completare a unor acte legislative, care rezultă din politicile fiscale și vamale pe anul 2014, bazate pe prevederile Programului de activitate a Guvernului, viitorul Acord de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Primul-ministrul Iurie LEANCĂ a sugerat ca toate propunerile din ședința de astăzi a Guvernului să se regăsească în noul proiect de lege, se spune în comunicat.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By