A intrat în aceeaşi apă de două ori. Transporta carne în condiţii antisanitare, printre ceapă şi sfeclă

gruy

Un bărbat, de 30 de ani, a nimerit pe mâna Colaboratorilor Direcției Securitate internă şi a ofiţerilor Serviciului Vamal din sectorul Centru. Acesta conducea un Mercedes, cu numere de înmatriculare de Hâncești şi a fost oprit regulamentar pe strada Ismail intersecție cu strada Albișoara. În timpul controlului, șoferul a încercat să dea bir cu fugiţii, dar a fost reținut. Colaboratorii vamali au găsit 375 de cutii de carne de pasăre congelată a cîte 20 kg în fiecare, camuflate printre saci cu ceapă și sfeclă. Potrivit serviciului vamal, mijlocul de transport nu era echipat corespunzător pentru transportarea unor astfel de produse. Cele în jur de 5625 kg de carne congelată de pasăre urmau să ajungă în pieţele şi magazinele din Chişinău.

Mai mult, şoferul nu avea nici un act de provenienţă a mărfii care ar confirma introducerea acesteia în ţară conform procedurii legale. Ceea ce înseamnă că bărbatul a introdus marfa pe teritoriul ţării într-un mod fraudulos, ocolind posturile de control interne pentru a nu achita plăţile vamale. Cazul a fost transmis spre examinare.

Serviciul vamal aminteşte că în anul 2012 același șofer, cu aceeași unitate auto a încercat să transporte marfă de larg consum de la piața km7, cu scopul comercializării acesteia în capitală, folosind aceiași metodă de camuflare, printre saci cu legume.

carne

carne2

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By