Vânzători de mercur din Bălţi au ajuns pe mâna poliţiei

mercur

După ce au filat mai bine de 3 luni o grupăre din municipiul Bălţi, specializată în dobîndirea, extragerea şi comercializarea mercurului, la 18 octombrie, curent, poliţiştii au reţinut în flagrant delict, doi cetățeni în vîrstă de 29, și 49 ani, din municipiul Bălți. Unul activa ca inginer – metrolog al Centrului de Standartizare şi Metrologie Bălţi iar cel de al doilea activa ca director al unei întreprinderi specializată în repararea şi verificarea aparatajului medical, în timp ce primeau o sumă de 2000 euro, punînd în circulaţie 2 kg de mercur.

S-a stabilit că, cetățeanul de 29 ani, avînd în atribuţiile sale de serviciu verficarea şi certificarea diferitor tipuri de aparataje care conţin substanţe toxice şi otrăvitoare, folosindu-se de momentul cînd nu era văzut de nimeni, sustrăgea mercurul din dispozitive, după care îl comercializa pe piaţa neagră la preţul de 1000 euro per kg.

Anterior, de la cetățeanul dat, în urma unei achiziţii de control, poliţia a procurat o cantitate de 1 kg de mercur.

Totodată, în cadrul urmărirei penale, a fost demascată activitatea ilicită a unui laborator de reparare şi verificare a aparatajului medical, sub conducera directorului de 49 ani, care activa de mai mult timp fără a dispune de actele necesare ce ar permite desfăşurarea unei asemenea activităţi.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 186 al. 4 CP al RM “Furtul săvîrşit în proporţii mari” şi art. 224 al.1 CP al RM “Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice”. Dacă vor fi găsite vinovate de către instanţa de judecată, persoanele riscă detenție pe un termen de pînă la 10 ani.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By