Stefan FULE: Eforturile Republicii Moldova de a aplica valorile Uniunii Europene fac ca această țară să fie lider în Parteneriatul Estic

Lenaca Fule

Declarația a fost făcută de Comisarul European pentru Extindere și Politică de Vecinătate în cadrul briefingului de presă susținut după întrevederea cu Premierul Iurie LEANCĂ. Oficialii au discutat despre evoluția agendei europene a Republicii Moldova, pre și post-Vilnius.

Premierul Iurie LEANCĂ a declarat că Republica Moldova și-a făcut alegerea de a deveni o țară europeană încă în anul 2009. „Avem timp să convingem cetățenii că această alegere este una corectă, care le va aduce doar o viață mai bună”, a spus șeful Guvernului de la Chișinău.

La rândul său, Stefan FULE a reiterat semnarea în anul viitor a Acordului de Asociere, care va fi parafat la Summitul din noiembrie de la Vilnius. Oficialul european a precizat că acest pas va însemna beneficii pentru toți locuitorii din Republica Moldova.

„Când zic beneficii mă refer la cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, care derivă atât din Acordul de Asociere, cât și din liberalizarea regimului de vize. Vorbesc despre exporturi extinse, locuri de muncă, adică sunt beneficii ce vor urma imediat după Acordul de Liber Schimb”, a precizat  Stefan FULE.

Comisarul european a declarat că Republica Moldova are toate șansele să obțină regimul liberalizat de vize cu UE dacă raportul misiunii, care se va afla la mijlocul lunii octombrie în Chișinău, va fi unul clar și pozitiv. Oficialul de la Bruxelles a subliniat că dacă asta se va întâmpla, atunci Comisia Europeană va recomanda Parlamentului European să scoată vizele.

Stefan FULE a mai declarat că parafarea și semnarea acestor acorduri nu înseamnă că Republica Moldova va trebui să renunțe la piața din Est. Înaltul oficial a mai afirmat că UE își va mări fondurile pentru țara noastră dacă Chișinăul va desfășura în continuare reformele pentru consolidarea instituțiilor democratice, lupta cu corupția și crearea unui climat de afaceri favorabil.

 

Premierul Iurie LEANCĂ a mulțumit pentru sprijinul acordat țării noastre de către Uniunea Europeană, subliniind că valorificarea deplină a asistenței financiare în procesul de reformare ajustată standardelor europene este o altă prioritate a Guvernului. În context, s-a menționat că UE va aplica principiul „mai mult pentru mai mult” ca supliment la suportul direct bugetului, deoarece Republica Moldova a îndeplinit condițiile pentru obținerea acestei asistențe.

You may also like

Comments are closed.

By