Marş la Bucureşti

mars_unire1-e1347872982720

Membrii activi din Chişinău ai Consiliului Unirii s-au întrunit consecutiv în două şedinţe tradiţionale, în care au discutat despre pregătirea participării la Marşul Unirii, organizat de Platforma civică “Acţiunea-2012” la Bucureşti, 20 octombrie, duminică, începînd cu ora 14.00, din Piaţa Victoriei.

Apreciind situaţia politică din Republica Moldova, în contextul tensionării atmosferei urmare a comportamentului provocator al Stîngii extreme proruse, unioniştii prezenţi la şedinţa au menţionat că Platforma unionistă “Consiliul Unirii” s-a manifestat – de la fondare şi pînă în prezent – în spiritul apropierii celor două  state româneşti prin reîntregire, ca şi prin speranţa de integrare europeană a părţii de români din stînga Prutului. În această idee, membrii Consiliului Unirii sprijină orice efort, demers şi pas spre acest obiectiv, summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius fiind un prilej oportun de a înregistra nişte paşi ireversibili spre Europa.

Membrii CU întruniţi la Chişinău rămîn convinşi, totodată, că cea mai scurtă cale de integrare în NATO şi UE este reunificarea celor două state româneşti, tocmai de aceea salută orice acţiune şi orice Marş unionist, care ar grăbi această cale.

Pentru realizarea cît mai grabnică a acestui obiectiv, membrii CU, toate persoanele cu vederi şi convingeri unioniste sunt îndemnate să participe la Marşul Unirii de la Bucureşti, din 20 octombrie, începînd cu ora 14.00 din Piaţa Victoriei. CU organizează un transport cu plata fiecaruia şi, în funcţie de cîte persoane se vor anunţa, se va oferi un transport negociat adecvat, doritorii pot suna la 022 211818, 022 211677, plecarea urmînd să aiba loc de la Calea Ieşilor nr.6, sîmbătă, 19 octombrie, ora 23.00.

SURSA: Serviciul de presă al Coonsiliului Unirii

You may also like

Comments are closed.

By