Autorităţile bulgare se pregătesc să concedieze nu mai puţin de 40.000 de funcţionari publici. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014 şi va fi prevăzută în planul de buget pentru anul viitor.
Autorităţile sunt hotărâte să atingă astfel obiectivul stabilit pentru creşterea economică, de 1,8%.Sindicatele au anunţat deja ample manifestaţii de protest, lucru care ar putea arunca ţara într-o nouă criză politică, a doua din acest an.
În primăvară, guvernul condus de Boiko Borisov a fost nevoit să demisioneze în urma unor manifestaţii violente organizate în toată ţara.Oamenii reclamau atunci salariile mici, preţurile parcă scăpate de sub control, precum şi rata tot mai mare a şomajului.
foto: novinite.com
sursa:digi24.ro
Comments are closed.